Conducerea DNA a convocat Adunarea Generală pentru ca procurorii să își exprime opinii față de modificarea legilor Justiției

DNA - Direcția Națională Anticorupție
DNA - Direcția Națională Anticorupție
24 august 2017, 15:41

”Având în vedere situația de incertitudine creată după prezentarea, de către ministrul Justiției, la o conferință de presă, a unor modificări pe care intenționează să le aducă legilor Justiției (Statutul magistratului, Legea pentru organizarea judiciară, Legea privind CSM), conducerea Direcției Naționale Anticorupție a decis convocarea Adunării Generale pentru data de 31 august 2017, astfel încât procurorii să își poată exprima opiniile referitoare la modificările propuse și la felul în care le va fi influențată activitatea pe care o desfășoară în cadrul DNA’‘, se precizează în comunicatul citat.

Conducerea DNA a transmis o scrisoare deschisă ministrului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a semnala o serie de aspecte legate de situația creată după anunțul ministrului Tudorel Toader, adaugă sursa citată.

DNA arată că nu a luat cunoștință nici anterior, nici după conferința de presă în care au fost prezentate modificările la legile Justiției, de forma scrisă a celor trei proiecte de lege pentru a avea posibilitatea de a le analiza și de a exprima un punct de vedere fundamentat pe marginea acestora.

Mai mult, menționează sursa citată, raportat la modificările propuse, deși ministrul Justiției a afirmat că proiectele vor fi trimise spre avizare la CSM, DNA nu a fost consultată în vreun fel nici cu privire la necesitatea lor, nici referitor la impactul pe care acestea l-ar determina asupra activității desfășurate de procurorii anticorupție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă