Insulele de calmare, micile refugii care se construiesc pe mijlocul drumurilor pentru a-i obliga pe șoferi să încetinească, îi bucură pe pietoni dar îi enervează pe cei de la volan. În județul Bihor, pe drumul spre vamă, insulele de calmare i-au făcut pe șoferi să facă reclamații peste reclamații: încurcă traficul și ar fi provocat chiar accidente.
Pe DN1, în județul Bihor, cel mai greu se circulă în zona Aleșd. Orașul nu are centură ocolitoare și toate mașinile de pe ruta Cluj - Vama Borș se desfășoară prin centrul localității.
Pentru calmarea traficului au fost proiectate niște alveole - insule de calmare cum se mai numesc.
Localnicii cred că alveolele îi feresc de accidente, șoferii sunt însă împotriva lor.
Până la urmă, șoferii au avut câștig de cauză. Nu se mai amenajează și alte insule de calmare.
După apariția alveolelor, în județul Bihor, pe DN79, în ultimii ani au fost cinci morți și zeci de răniți, în accidente rutiere. Poliția Bihor a refuzat să vorbească despre acest subiect.
Primarul din Aleșd, însă, are o soluție pentru fluidizarea traficului.
Potrivit unui studiu făcut recent de Poliția Rutieră, prin orașul Aleșd trec zilnic 28 de mii de mașini- una la 3-4 secunde.