Condiţii primitive şi degradante la Secţia de Psihiatrie Gura Văii din Mehedinţi

17 martie 2017, 13:02

Potrivit raportului, în urma mai multor sesizări, reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice au efectuat o vizită inopinată la această unitate spitalicească, situată în comuna Gura Văii, unde au constatat între altele că pacienţii sunt ţinuţi în condiţii improprii: au saltele vechi, degradate şi murdare, nicio chiuvetă nu e funcţionala, fac dus o dată pe săptămână, nu au pijamale, dorm în hainele în care stau şapte zile.

Saloanele sunt reci şi pavate cu ciment acoperit cu linoleum învechit şi multe altele. Conducerea spitalului Judeţean din Severin respinge acuzaţiile şi susţine că, în ultimii doi ani, au fost făcute investiţii de peste 200.00 de lei, atât cat este prevăzut în buget. Pe de altă parte, susţine că bolnavilor nu li se lasă la dispoziţie materiale sanitare pentru că le pot distruge şi se pot răni singuri.

DSP Mehedinţi a efectuat, joi, un control la unitatea medicală, dar încă nu se cunosc conluziile verificărilor.

Îîn urmă cu câteva zile la Secţia de Psihiatrie Gura Văii s-a aflat şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii. Nici aceste rezultate nu au fost făcute publice, a transmis Adriana Marcu de la TVR Craiova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite