Condiții noi pentru programele Rabla Clasic şi Rabla Plus din 2022

Stație pentru încărcare mașină electrică
Stație pentru încărcare mașină electrică
13 ianuarie 2022, 08:39

Rabla Clasic și Rabla Plus, ediția 2022, vin cu noutăți la mai multe capitole. Față de anul trecut, prima de casare a fost redusă acum la 6.000 de lei, dar dacă mașina care urmează să fie casată are o vechime mai mare de 15 ani, atunci valoarea ei devine 7.500 lei. O altă modificare are legătură cu vechimea mașinilor uzate acceptate în program. Acestea trebuie să aibă cel puțin șase ani de la data primei înmatriculări în România sau de la data fabricației. Anul trecut, vechimea acceptată era de opt ani. 2022 vine și cu posibilitatea utilizării a două prime de casare.

O altă noutate vizează programul Rabla Plus. De data aceasta, cine vrea să beneficieze de ecobonusul de 45.000 de lei, respectiv 20.000 de lei pentru cumpărarea unei mașini verzi, este obligat să predea la schimb o rablă, pentru care va mai primi încă o primă de 1.500 lei, dacă mașina predată are o vechime mai mare de 15 ani și normă de poluare cel puțin Euro 3.

Și în cazul mașinilor electrice, și în cazul celor hibrid plug-in pot fi predate la schimb două autoturisme vechi. În schimbul lor, pe lângă Ecotichetele de 45.000 de lei în cazul mașinilor electrice, respectiv 20.000 de lei în cazul celor hibrid, viitorii proprietari vor mai primi o primă de casare de 3.000 de lei și încă două ecobonusuri de vechime de 1.500 lei fiecare. Pe de altă parte, pe termen lung, autoritățile iau în calcul scoaterea unui sfert de mașini vechi de pe șosele. Proprietarii lor ar urma să primească 3.000 de lei și nu vor fi obligați să cumpere o mașină nouă la schimb.

Cine are în plan cumpărarea unei mașini noi în următoarea perioadă, prin programele Rabla sau nu, are nevoie de multă răbdare. Criza mondială de semiconductori întârzie livrarea autoturismelor.

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus au fost lansate acum 18 ani. În toți acești ani, peste 700.000 de autoturisme au fost cumpărate cu finanțare de la stat. Anul trecut, cu sprijin de la stat, au fost cumpărate în jur de 80.000 de mașini noi. Condițiile anunțate anul acesta rămân valabile până În 2024.

Ministerul Mediului: Lansăm Rabla Clasic şi Rabla Plus în februarie, cu un buget de peste 1,2 miliarde lei. Implementarea programelor, planificată pe 3 ani

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi lansate la începutul lunii februarie şi vor avea în 2022 un buget de 1,2 miliarde lei, iar implementarea celor două programe este planificată, pentru prima dată, pe trei ani, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„În 2022 vom lansa aceste programe la începutul lunii februarie. Este, după mulţi ani, primul an când programul se lansează la începutul anului. Acest lucru se datorează, pe de o parte, asumării şi angajamentului domnului prim-ministru Ciucă. Dânsul a vrut neapărat ca bugetul anului 2022 să se aprobe în decembrie. Datorită acestui lucru, anul acesta, în 2022, putem lansa programele Rabla la început de lună februarie. De asemenea, este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe 3 ani. Este prima dată, când, în urma discuţiilor, consultărilor pe care le-am avut cu asociaţiile producătorilor auto şi asociaţiile importatorilor/comercianţilor auto am pregătit un program pe 3 ani, asigurând astfel predictibilitate, asigurând astfel implementarea unor programe publice, unor politici publice în acest domeniu astfel încât rezultatul scontat, cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani până în 2026 să fie realizat, atins. Vom asigura în 2022 cel mai mare buget pe care l-au avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde lei”, a spus ministrul Mediului, citat de Agerpres.

El a explicat că, pentru a atinge obiectivul propus pentru 2026, a fost crescut bonusul de casare, iar în 2022 se poate ajunge la o sumă maximă de 16.500 lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani. Acesta va beneficia şi de prima de 3.000 de lei pentru hibrid sau 1.500 lei pentru emisii CO2 scăzute.

„Deci creşte numărul de maşini de la una la două. Pot fi predate pentru o maşină cumpărată două maşini la casare. Vom avem un buget de minimum 1,24 miliarde lei. În 2023 creştem cu 10% faţă de 2022 şi în 2024 creştem cu încă 10% faţă de 2023. Astfel, 2024 va fi primul an când bugetul Rabla Plus va depăşi un miliarde de lei, în condiţiile în care, treptat, vom reduce bugetul alocat pentru Rabla Clasic, dar fără a scădea sub bugetul anului 2021. Şi în 2024 bugetul pentru Rabla Clasic va fi mai mare faţă de cel din 2021”, a subliniat Tanczos.

Acesta a mai menţionat că este, de asemenea, pentru prima dată când anul precedent se încheie în luna ianuarie, până la finele acestei luni toate cererile depuse în 2021 vor fi analizate şi cele care sunt complete vor fi aprobate şi vor intra la finanţare.

Totodată, a adăugat ministrul, 2022 va fi primul an când vor fi eliminate posibilele întârzieri la aprobare, programul fiind etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri, astfel încât toţi beneficiarii să primească răspuns în maximum o lună.

„Răspunsul rapid, prompt este important pentru fiecare beneficiar, pentru fiecare producător auto, pentru fiecare dealer auto şi în felul acesta programul va fi mult mult mai eficient”, a punctat Tanczos Barna.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite