Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Concert-eveniment la Universitatea din Lyon pentru a marca prietenia pe note muzicale dintre George Enescu şi Maurice Ravel

Marţi seară, la Universitatea din Lyon, Franța, a avut loc un concert-eveniment care a marcat frumoasa prietenie pe note muzicale dintre George Enescu şi Maurice Ravel, doi compozitori emblematici pentru muzica clasică europeană. Spectacolul a cuprins partituri ale celor doi compozitori şi a fost susținut de muzicieni români şi francezi, reuniți de artistul român Eliad Florea, violonist principal în Orchestra Națională din Lyon.

15 Mai 2019, 11:21 (actualizat 16 Mai 2019, 11:30) | Teodora Popa |
Evenimentul muzical a fost organizat de Consulatul General al României la Lyon în cadrul Sezonului Cultural România-Franța

Cei doi mari compozitori, românul George Enescu şi francezul Maurice Ravel, s-au cunoscut la Paris şi s-au apreciat reciproc. Pe scenă s-au întâlnit doar o singură dată, la 30 mai 1927, când au cântat împreună o operă muzicală de cameră compusă de Maurice Ravel între anii 1922 şi 1927. Este vorba despre „Sonata  pentru vioară şi pian”, interpretată de George Enescu la vioară şi de Maurice Ravel la pian. La acea vreme, Maurice Ravel povestea ca această Sonată este dedicată prietenei sale, violonista Hélène Jourdan-Morhange, care nu a putut-o crea din cauza problemelor reumatismale.

Compozitorul afirma că a avut nevoie de cinci ani pentru finalizarea partiturii pentru „a elimina notele muzicale inutile”. Creația muzicală a lui Maurice Ravel (1875-1937) este caracteriazată de o  mare diversitate de genuri clasice şi se întinde pe o perioadă de 40 de ani. Printre operele care i-au adus renumele internațional se numără: baletul simfonic "Daphins et Chloè" (1909-1912), "Bolèro" (1928), cele două Concerte pentru pian şi orchestră pentru mâna stângă (1929-1930) şi în sol major (1929-1931).

Marele compozitor român, George Enescu(1881-1955) este recunoscut ca fiind, deopotrivă, violonist virtuoz, dirijor, pianist şi pedagog. A fondat şi a prezidat „Societatea compozitorilor români" şi, în acelaşi timp, a fost membru al "Societății autorilor, compozitorilor şi editorilor din Franța". Printre operele care i-au adus celebritatea amintim: " Poemul român" (1898), "Rapsodiile române"(1901-1902),  tragedia lirică "Oedipe(1931), a cărei premieră a avut loc în 1936 la Opera Mare din Paris.

Festivalul Internațional "George Enescu", care se desfăşoară în prezent o dată la doi ani în România, atrage la Bucureşti mari orchestre şi interpreți ai lumii.

Evenimentul muzical de seara trecută a fost organizat de Consulatul General al României la Lyon în cadrul Sezonului Cultural România-Franța şi cu ocazia Preşedinției României la Consiliul Uniunii Europene.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 28°C 29°C
CLUJ 25°C 27°C
CONSTANTA 23°C 21°C
CRAIOVA 28°C 29°C
BRASOV 25°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Mai 2019, 17:09
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI