VIDEO TELEJURNAL

Compozitorul Eugen Doga a lansat în România un album care cuprinde coloanele sonore ale unor filme precum "Şatra" şi "Maria Mirabela"

Celebrul compozitor basarabean Eugen Doga şi-a lansat primul album în România. Vorbim de un nume aflat pe lista celor 200 de mari personalităţi ale lumii din toate timpurile. O piesă semnată de Doga a fost inclusă pe lista Patrimoniului UNESCO, fiind considerată "una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX". Întâlnirea cu artiştii români a fost emoţionantă atât pentru gazde, cât şi pentru invitat.

27 Ianuarie 2017, 21:16 (actualizat 27 Ianuarie 2017, 23:17) Știrile TVR |
Compozitorul Eugen Doga a lansat în România albumul Mari Succese
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Pe albumul "Mari Succese" sunt incluse piese care au făcut parte din coloana sonoră a unor filme celebre, precum "Şatra" şi "Maria Mirabela".

Printre artiştii prezenţi la lansare a fost şi Medeea Marinescu- cea care a jucat rolul Mirabelei. Medeea nu l-a mai văzut pe Eugen Doga de când era copil.

Mihai Constantinescu este artistul care a dat viaţă creaţiei lui Doga, în acest film, alături de Alexandru Arşinel şi Anda Călugăreanu.

Eugen Doga a primit o diplomă de onoare din partea Institutului Cultural Român.

Artistul este mai cunoscut în Rusia, unde şi-a lansat 27 de discuri. Astronomii ruşi au botezat chiar o mică planetă, descoperită în toamna anului 1987,  "Doga"  (planeta 10504).

Valsul  "Dulcea şi tandra mea fiară" a deschis şi a încheiat festivitatea Jocurilor Olimpice de la Moscova, în 1980, iar la deschiderea J.O.de Iarnă de la Soci , din 2014, piesa a răsunat pentru 3 miliarde de telespectatori.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI