Complici la haosul imobiliar. Ordonanțe care reglementau autorizațiile de construcție, respinse în Parlament

14 februarie 2018, 21:51

Comuna clujeană Florești a devenit una dintre cele mai mari localități rurale din România. Peste 30.000 de persoane s-au mutat acolo pentru locuințele mai ieftine decât în Cluj-Napoca. Dar investițiile în străzi și utilități nu au ținut pasul cu boomul imobiliar.

O călătorie cu mașina, pe o distanță de câțiva kilometri, spre Cluj durează chiar și o oră.

Nici ca pieton nu este mai ușor. Trotuarele sunt înguste sau lipsesc. Rețeaua de canalizare nu face față numărului tot mai mare de costrucții. Primarul dă asigurări că problemele vor fi rezolvate, în timp.

Dar se poate și altfel. Comunele Dumbrăvița și Giarmata din jurul Timișoarei se dezvoltă odată cu modernizarea drumului de legătură.

Dezvoltarea haotică a localităților este consecința legislației care lasă loc interpretărilor.

Legea urbanismului din 2001 nu obligă primarii să condiționeze acordarea autorizațiilor de construcție de realizarea infrastructurii.

Două ordonanțe de urgență care reglementau mai strict acordarea autorizațiilor de construcție au fost respinse în Parlament.

România a avut o legislație mai strictă în domeniul urbanismului, în perioada interbelică. Atunci, nu se construia nimic fără să existe un plan clar pentru dezvoltarea infrastructurii și a utilităților.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Să fii proprietar de locuință, un lux tot mai greu de permis în România

Case vândute pe mărunțiș. În Croația, o locuință la țară costă 13 eurocenți