Competiția pentru cel mai bun vaccin anti-COVID: Marile companii farmaceutice promit că respectă riguros etapele cercetărilor

9 septembrie 2020, 13:07

Există temeri că, în goana de a obține un vaccin, marile companii farmaceutice relaxează standardele de testare. 9 dintre cele mai mari firme au aderat acum la un angajament pe care l-au numit istoric.

”În acest angajament, toate firmele declarăm că nu vom trimite cerere de omologare decât când vom avea dovezile privind siguranţa şi eficacitatea, după a treia faza, bine pusă la punct, a studiului”, spune Albert Bourla, CEO Pfizer.

În Germania, Belgia și Spania se trece la faza a două a unui vaccin creat de Johnson&Johnson. Participă sute de voluntari.

”Sunt mulți voluntari de peste 65 de ani, care sunt vulnerabili, și au decis să ia parte la studiul clinic, pentru a putea primi un potențial vaccin, cât de repede pentru a se proteja înaintea iernii”, spune Alberto Borobia, coordonatorul studiului de la Spitalul La Paz din Madrid.

Rusia, care a anunțat încă din august că a pus la punct vaccinul anti COVID, dar fără să parcurgă etapă de teste clinice, a lansat deja în circuitul public primele doze de ser. Acum au loc și primele teste.

”Că medic de boli infecţioase, ştiu bine că acest virus nu dispare, va fi cu noi. Trebuie să învăţăm să ne protejăm”, spune un medic voluntar.

Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că nu va fi ultima pandemie. Iar omenirea trebuie să fie pregătită – mai ales prin investiții în sistemul medical – pentru următoarea pandemie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite