Companiile Primăriei Capitalei au fost declarate ilegale de Curtea de Apel București. E nevoie de un nou proces pentru radierea lor

23 noiembrie 2018, 19:51

Înființate cu mare tam-tam și aprobate cu greu în Consiliul General, cele 22 de societăți comerciale ale Primăriei Capitalei au soartă incertă. Pentru că doar jumătate plus unu dintre consilieri au votat înființarea lor, și nu două treimi, Curtea de Apel a decis anularea hotărârilor de consiliu prin care acestea au luat ființă. Decizie surprinzătoare pentru primarul general, care susține în continuare funcționarea lor.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Nu au cum să fie desființate aceste companii, pentru că sunt înființate legal, pe legislația în vigoare – Legea 31, și nu pot să fie desființate. Ele funcționeaza în acest moment, au angajați, au lucrări, au contracte”.

Consilierii USR, cei care au dat primăria în judecată, cer dizolvarea lor imediată și demisia primarului.

Roxana Wring, consilier general USR: „Începând de luni, să se înființeze o celulă de criză non-politică. (…) Rolul acestei celule de criză este să identifice modalitățile prin care banii transferați la companii să fie recuperați la bugetul primăriei”.

Specialiștii spun că societățile își pot continua activitatea până când un nou proces va dovedi că este necesară radierea lor de la Registrul Comerțului.

Cătălina Bordianu Calangiu, avocat: „Căile de urmat sunt să parcurgem procedura de solicitare a radierii societăţilor înregistrate cu nerespectarea dispoziţiilor legale, fie vor reveni asociaţii pe decizii şi vor spune vrem să dizolvăm şi să lichidăm voluntar societăţile”.

Sorin Ioniță, expert în politici publice: „Problema acestor firme era că duplicau activităţi făcute deja de departamentele primăriei. Deci de ce, dacă ai o Administraţie a Străzilor, parcuri, grădini, dacă aveai contracte în derulare de colectare a gunoiului, deci de ce trebuia să întrerupi tot şi să faci paralel alte firme?”.

Cele 22 de companii se ocupă de principalele servicii de interes public, de la reconsolidarea clădirilor, întreținerea străzilor, iluminatul stradal și până la administrarea parcărilor. Bugetul alocat anul acesta este de 1,2 miliarde de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite