Comoara din bordelul nazist. Vânătorii de comori susțin că sunt la un pas de-a găsi un tezaur furat de trupele SS

Un tezaur nazist îngropat pe terenul unui palat polonez folosit ca bordel de soldații SS este aproape de-a fi adus la lumină. Cel puțin asta susțin căutătorii de comori, potrivit The Times.

13 Mai 2022, 13:30 (actualizat 13 Mai 2022, 13:33) Știrile TVR |
Foto: snl.no (domeniul public)

Tomasz Gorski, membru al Fundației „Podul Silezia”, cu sediul în Polonia, a declarat că „obiectul” a fost localizat cu un radar de pătrundere subterană în apropierea palatului Minkowskie din secolul al XVIII-lea, la aproximativ 50 de kilometri est de Wroclaw, fostul oraș german Breslau.

Conform informațiilor din presa locală, ar fi vorba de un recipient metalic care măsoară până la 1,5 m lungime și 50 cm lățime, dar Gorski nu a confirmat acest lucru.

Fundația trebuie acum să aștepte permisiunea autorităților pentru a excava obiectul, care s-ar afla la o adâncime de 3 metri. Comoara ar putea fi protejată de o capcană.

Gorski a spus că nu știe cât va dura până ce vor demara săpăturile.

Jurnalul unui ofițer SS

Fundația, înființată în 2008 cu scopul declarat de-a promova relațiile polono-germane, caută tezaurul de aur care a fost luat de la Reichsbank, banca centrală nazistă, din Breslau și ascuns la ordinul lui Heinrich Himmler, liderul SS, în ultimele luni ale războiului.

„Din câte știm și din ce am cercetat, credem cu 90% sau poate 100% [certitudine] că este un obiect în care se află zăcămintele [de aur jefuit]”, a spus Gorski.

El a spus că locația a fost identificată folosind informațiile conținute în jurnalul unui ofițer SS. Fundația a obținut jurnalul în urmă cu aproximativ un deceniu de la o lojă creștină secretă cu sediul în Quedlinburg, un oraș german legat de cultul nazist în anii 1930 și 1940.

Liderul fundației, Roman Furmaniak, a spus că loja Quedlinburg îi include pe descendenții ofițerilor SS care au vrut să facă un gest de ispășire pentru suferința Poloniei din timpul războiului. El a declarat că operațiunile de sondare de la fața locului au confirmat că solul a fost săpat.

Potrivit jurnalului, aurul, arta, obiectele de valoare și artefactele religioase jefuite au fost ascunse în Silezia Inferioară pentru a evita ca acestea să cadă în mâinile Armatei Roșii.

Camera de Chihlimbar

Comentatorii germani au pus la îndoială căutările fundației în ultimii ani, observând că vânătorii de comori au căutat aur nazist și au obiecte de artă furate în zeci de locuri din Europa Centrală timp de decenii fără să găsească mare lucru.

Căutările legendarei Camerei de Chihlimbar, o decorație de cameră baroc despre care se crede că valorează un sfert de miliard de euro, continuă. Luată de forțele germane din Palatul Ecaterina din afara Leningrad în 1941, soarta Camerei de Chihlimbar rămâne învăluită în mister și se zvonește că se află în lăzi pe fundul Mării Baltice în măruntaiele SS Karlsruhe, un cargou scufundat în 1945. Scafandrii nu au reușit totuși să găsească până acum comoara.

În mod similar, vânătorii de comori care au săpat în cavernele de sub orașul din sud-vestul Walbrzych în căutarea unui tren nazist legendar, încărcat cu aur, nu au găsit nimic în cercetările lor intens mediatizate între 2015 și 2018.

O mare parte din comoara naziștilor a fost recuperată imediat după război de agenții programului Allied Monuments, Fine Arts and Archives, denumit Monuments Men. Cu toate acestea, lipsesc multe comori și zeci de posibile situri rămân neexplorate, inclusiv sistemele de tuneluri din Munții Owl din Silezia, construite de deținuți din lagărele naziste.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 30°C
IASI 22°C 27°C
CLUJ 25°C 24°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 26°C 26°C
BRASOV 22°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI