Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID: Amânarea persoanelor programate la vaccinare - abordare ce necesită remediere imediată. Proceduri de lucru

O eventuală amânare, fără motive medicale, a persoanelor care s-au programat, deci care şi-au exprimat clar intenţia de vaccinare şi care au făcut un efort considerabil în acest sens reprezintă o abordare ce necesită remediere imediată, potrivit atribuţiilor şi responsabilităţilor fiecărei instituţii implicate, precizează astăzi Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID.

01 Ianuarie 2021, 13:54 (actualizat 01 Ianuarie 2021, 13:57) |
Procedura vaccinare anti-COVID-19 / FOTO: Autor: CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Potrivit comitetului, fiecare spital în interiorul căruia se află organizat un centru de vaccinare îşi stabileşte necesarul de vaccinuri pentru 3 zile, în baza programărilor efectuate.

DSP-urile centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13.00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare la care sunt arondate. Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/ programărilor primite şi le distribuie, în consecinţă, către DSP-uri, respectiv centrele de vaccinare.

Fiecare centru de vaccinare are câte un coordonator care are în atribuţii asigurarea bunei funcţionări a centrului, respectarea procedurilor în vigoare, inclusiv managementul fluxului de programări şi de alimentare cu vaccinuri, conform necesarului, arată sursa citată.

"Precizăm că, din punctul de vedere al CNCAV, o eventuală amânare, fără motive medicale, a persoanelor care s-au programat, deci care şi-au exprimat clar intenţia de vaccinare şi au făcut un efort considerabil în acest sens, reprezintă o abordare care necesită remediere imediată, potrivit atribuţiilor şi responsabilităţilor fiecărei instituţii implicate", subliniază Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, citat de Agerpres.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 5°C
IASI 14°C 6°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 15°C 6°C
CRAIOVA 17°C 8°C
BRASOV 13°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI