Comisiile din Senat dezbat dacă programul "Prima casă" ar putea beneficia de legea dării în plată

Locuințele cumpărate prin programul "Prima casă" ar putea beneficia de legea dării în plată. Concret, senatorul Daniel Zamfir propune ca și acestea să poată fi date băncilor pentru a stinge creditele ce nu mai pot fi plătite. Ce alte modificări sunt propuse, dar și ce critici aduce sistemul bancar ne spune Andreea Dumitrescu.

 

04 Decembrie 2018, 11:12 (actualizat 04 Decembrie 2018, 11:32) |
Prima Casă, inclusă în darea în plată
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Senatorul Daniel Zamfir susține că peste 20 de mii de persoane au luat credite prin programul Prima casa și date fiind fluctuațiile indicelui ROBOR și aceste persoane ar putea ajunge în situația să nu mai poată plăti ratele. El propune ca și aceste locuințe luate prin programul Prima casa să poată fi returnate băncilor în condițiile stabilite de Legea dării în plată, astfel încât datoriile acestor persoane să poată fi stinse prin returnarea locuințelor către bancă.

Importante sunt și amendamentele aduse legii de senatorul Daniel Zamfir, privind acel criteriu al impreviziunii, cel care stă la baza dării în plată. Și în funcție de îndeplinirea acestui criteriu, locuințele pot fi date băncilor și pot fi stinse datoriile. Senatorul vine cu o definiție mai clară a acestui criteriu, practic susține că, dacă locuința se depreciază cu mai mult de 50%, dacă valuta fluctuează cu mai mult de 20%, locuința ar putea fi returnată băncii, dar și dacă creditul reprezintă mult mai mult decât veniturile.

Reprezentanții băncilor susțin ca sistemul ar deveni imprevizibil, ba chiar că unele măsuri sunt neconstituționale, mai ales că toate acestea se vor aplica în mod automat fără a mai trece prin fața unui judecător. Reprezentanții băncilor spun că nu a fost făcut un studiu de impact și că ar putea chiar să afecteze ratingul de țară.

Legea va intra azi în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 15°C 12°C
CRAIOVA 16°C 16°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI