Comisia Europeană solicită României să transpună corect legislaţia Uniunii Europene privind combaterea incitării la ură

Obiectivul deciziei-cadru privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal este asigurarea faptului că formele grave de manifestare a rasismului şi xenofobiei, cum ar fi instigarea publică la violenţă sau la ură, sunt pedepsibile cu sancţiuni penale efective, proporţionate şi cu efect de descurajare în întreaga Uniune Europeană.

Executivul comunitar i-a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020. România a răspuns la acea scrisoare, iar în iunie 2022 a adoptat o nouă legislaţie menită să soluţioneze problemele de transpunere incorectă semnalate.

Comisia Europeană a evaluat cu atenţie noua legislaţie şi a ajuns la concluzia că modificările rezolvă problemele semnalate în scrisoarea de punere în întârziere. Totuşi, noua legislaţie adaugă un element ce restrânge domeniul de aplicare al incriminării discursurilor de incitare la ură, într-un mod care este incompatibil cu decizia-cadru. Din acest motiv, Comisia a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere României, care are acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare de remediere a deficienţelor identificate. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia Europeană poate decide să trimită României un aviz motivat.

Tot miercuri, CE a lansat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României şi Olandei pentru transpunerea incorectă a dreptului de a fi asistat de un avocat şi de a comunica după arestare. Scopul directivei 48/2013 este să se asigure că suspecţii şi persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale, precum şi persoanele căutate în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare (MEA) sunt asistate de un avocat încă din primele etape ale procedurilor şi că persoanele private de libertate pot informa şi comunica cu persoane terţe, cum ar fi angajatorul sau membrii de familie, precum şi cu autorităţile consulare.

România nu a transpus în mod corect excepţiile de la dreptul ca o persoană terţă să fie informată cu privire la privarea de libertate şi condiţiile legale în care o persoană suspectată sau acuzată poate alege să nu îşi exercite dreptul de a fi asistată de un avocat. Legislaţia olandeză prevede excepţii de la dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurilor MEA, care nu sunt permise în temeiul directivei.

România şi Olanda au acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare de soluţionare a deficienţelor identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia Europeană poate decide să trimită acestor state membre un aviz motivat.