Comisia Europeană a propus, miercuri, redeschiderea frontierelor interne în spaţiul Uniunii Europene şi reluarea progresivă a activităţilor turistice, în contextul relaxării restricţiilor antiepidemice.
"Aceasta nu va fi o vară normală. Dar, dacă facem eforturi, nu vom petrece vara blocaţi în case şi vara nu va fi pierdută în totalitate pentru industria turismului", a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, conform cotidianului Le Figaro.
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, o serie de criterii pentru reluarea transporturilor în spaţiul comunitar.
Printre propuneri se numără restabilirea libertăţii de circulaţie şi anularea controalelor la frontierele interne.
(sursa: Mediafax)