Comisia Europeană promite să facă lumină în scandalul Uber. Fenomenul ușilor-rotative, de la Bruxelles, greu de rezolvat

Comisia Europeană promite să facă lumină în scandalul Uber
Comisia Europeană promite să facă lumină în scandalul Uber
12 iulie 2022, 12:07

Se reaprinde astfel dezbaterea privind restricţiile care ar trebui puse foştilor comisari europeni, în ocuparea unor posturi în sectorul privat, imediat ce părăsesc executivul de la Bruxelles. Apar şi alte nume mari implicate în scandalul Uber, între care şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi liderul de la Casa Albă, Joe Biden.

Conform primelor informații, Uber ar fi avut un buget de lobby de peste 100 de milioane de euro.

Olandeza Neelie Kroos, fost comisar pentru agenda digitală, era în legătură cu conducerea Uber încă dinainte să și încheie mandatul la Bruxelles. A făcut lobby în secret, pentru a avantaja platforma de transport în detrimentul taximetriștilor, se arată în documentele intrate în posesia jurnaliștilor de investigație.

”Acum vă pot spune doar că serviciile Comisiei au decis să trimită o scrisoare fostului vice-preşedinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes, în care i se cer lămuriri în legătură cu ceea ce a apărut în presă”, susține Balazs Ujvari, purtător de cuvânt, Comisia Europeană.

Fenomenul ușilor-rotative, de la Bruxelles, greu de rezolvat

Așa numitul fenomen al ușilor – rotative – un comisar european, imediat ce părăsește postul, se angajează în sectorul privat, unde folosește informațiile și contactele din timpul mandatului – e o problema mai veche. Deși există un cod de etică, până acum, problema această nu a fost rezolvată.

”Neelie Kroes e un membru important al liberalilor, are o mulţime de contacte. E demult în politică. Poate vorbi uşor cu demnitari, politicieni, miniştri, îi cunoaşte personal. Pentru Uber, ea e armă secretă”, arată Romy van der Burgh, jurnalist de investigaţie.

”Ştie care sunt regulile. A cerut derogare, n-a primit. Şi totuşi a încălcat regulile. Nu e corect”, a declarat, la rândul său, europarlamentarul Paul Tang.

Pe când era ministru al economiei, Emmanuel Macron era la per tu și se întâlnea des cu președintele de atunci al companiei Uber. De altfel, Franța a fost prima țară europeană unde s-a lansat Uber, asta deși mii de taximetriști erau în stradă în semn de protest.

Consorțiul Internațional al Ziariștilor de investigație a dat publicității mii de documente – inclusiv emailuri și mesaje text, care dezvăluie susținerea pe care Uber a primit-o din partea unor politicieni. Uriașa operațiune de lobby pusă la punct de Uber costă aproape 100 de milioane de dolari pe an.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite