Comisia de vaccinare a Austriei nu recomandă vaccinul AstraZeneca la persoanele de peste 65 de ani

Vaccinul AstraZeneca
Vaccinul AstraZeneca
1 februarie 2021, 16:43

”Datele privind imunitatea şi securitatea sunt comparabile cu cele ale oamenilor mai tineri. Dar din cauza dimensiunii reduse a eşantionului (în testele clinice) nu putem confirma cu siguranţă eficacitatea (vaccinului AstraZeneca) pentru această grupă de vârstă”, explică într-un comunicat comisia menţionată.

Totuşi, ea semnalează că în cazul unor probleme logistice care ar împiedica administrarea celorlalte două vaccinuri anti-COVID-19 autorizate în UE, cele produse de BioNtech/Pfizer şi Moderna, atunci poate fi folosit vaccinul AstraZeneca şi pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani.

Şi în Germania comisia de vaccinare (STIKO) şi-a reiterat vineri recomandarea ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor cu vârste de peste 64 de ani, contrar recomandării Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care a autorizat acest vaccin împotriva COVID-19 pentru toate vârstele începând cu cea de 18 ani.

”Ţinând cont de datele disponibile, vaccinul (AstraZeneca) nu este recomandat la ora actuală decât persoanelor cu vârste între 18 şi 64 de ani (…) Nu există suficiente date pentru a se pronunţa asupra eficacităţii vaccinului la persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus”, explică această comisie ce reuneşte experţi germani.

Potrivit evaluării autorităţii sanitare din Marea Britanie, ţară unde vaccinul AstraZeneca este deja administrat populaţiei, acesta oferă un răspuns imun bun în cazul persoanelor vârstnice, deşi în prezent există puţine date despre nivelul precis al protecţiei.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite