Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu: Fondurile europene pot să fie ultima şansă istorică pentru noi

17 martie 2017, 21:34

E o perioadă în care tragem linie pentru perioada 2007-2013 – mai primim facturi până la sfârşitul lunii martie – terminăm cu un grad de absorbţie neaşteptat pentru mine, mai ales că acum doi ani, când am venit în funcţie, acest procent, de peste 90 la sută, era de neconceput. Am făcut eforturi, împreună cu ambele guverne – Ponta şi Cioloş – pentru a mări rata de absorbţie, şi vreau să le mulţumesc, în primul rând celor de pe teren. Am făcut eforturi supraomeneşti pentru a mări rata de absorbţie pentru această perioadă. Ceea ce s-a pierdut din vedere era că, în paralel, trebuia pregătită şi noua perioadă de programare„, a declarat comisarul european Corina Creţu, în direct la TVR1.

Cele 2 miliarde de euro pierdute din exerciţiul financiar trecut provin de la începutul perioadei, a explicat oficialul european.

Recomandarea mea este de a folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie. Pe lângă bugetul naţional,  avem aceste fonduri europene, care pot să fie ultima şansă istorică pentru noi, pentru că este evident că  politica de coeziune, nu este un secret, este atacată„, a mai afirmat Corina Creţu.

Rata absorbției, final 2014

România – 61%, 19 miliarde de euro

Bulgaria: 77% 5,1 miliarde euro

Cehia: 69%, 18,1 miliarde euro

Estonia: 87%, 3 miliarde euro

Ungaria: 87%, 21,7 miliarde euro

Letonia: 86%. 3,9 miliarde euro

Lituania: 88%, 6 miliarde euro –  cea mai mare absorbţie ca procentaj

Polonia: 78%, 52,5 miliarde euro –  cea mai mare sumă absorbită ca bani

Slovacia: 65%. 7,6 miliarde euro

Slovenia: 83%. 3,4 miliarde euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite