Comisarul european pentru Agricultură, vizită de două zile în România: Ne gândim la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii afectaţi de pesta porcină

13 septembrie 2018, 08:18

„I-am prezentat domnului comisar situaţia creată de evoluţia explozivă a pestei porcine africane, cu efecte atât în plan economic-financiar, dar şi social. În acest context, i-am solicitat domnului comisar European acordarea întregului sprijin tehnic şi financiar din partea Comisiei Europene pentru reducerea impactului nefast pe care pesta porcină africană a avut-o asupra agriculturii româneşti”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

“Faptul că am detectat peste  800 de focare în ultimele două luni arată că sistemul de detecţie funcţionează bine în România. Pentru a eradica în timp util am discutat şi alte măsuri financiare şi sanitar-veterinare pentru a menţine situaţia într-un punct bun. Măsurile nu sunt uşor de implementat, având în vedere că peste 75% din ceea ce înseamnă porci la nivel de gospodărie singulară din UE se află în România. Pe lângă control, supraveghere şi intevenţie, ne gândim şi la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii. Guvernul a notificat Comisia Europeană pentru a implementa cât mai uşor măsurile de biosecuritate. Deja am alocat două milioane de euro pentru partea de ajutor sanitar-veterinar. Acum ne uităm la programul de dezvoltare rurală să vedem cum îi putem ajuta pe fermieri”, a precizat Phil Hogan.

Phil Hogan s-a întâlnit şi cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, precum şi cu reprezentanţii Comisiei pentru afaceri europene, ai Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului României. Comisarul european a primit cadou de la Petre Daea un toiag de cioban, o haină de lână şi o pălărie cu pene.

De asemenea, comisarul Hogan va avea o întâlnire cu membri ai comunităţii fermierilor din România.

Seria întâlnirilor oficiale va fi urmată de un dialog cu cetăţenii alături de Corina Creţu, comisar european pentru politică regională, vineri, de la ora 10.00, la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, pesta porcină africană evoluează în 12 județe, în 207 de localități, cu un număr total de 898 de focare (dintre care 13 în exploatații comerciale industriale, unul în abatorul aparținând unei ferme și unul într-o exploatație comercială de tip A) și 57 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 232.722 de porci afectați de boală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă