Comisarul European Adina Vălean: România a pierdut vreme şi bani, pentru că nu a recunoscut transparent când un proiect s-a blocat

Adina Vălean Comisarul european pentru Transporturi
Adina Vălean Comisarul european pentru Transporturi
7 septembrie 2022, 18:18

„Am pierdut foarte multă vreme şi bani, pentru că nu am recunoscut transparent atunci când un proiect s-a blocat. Par chestiuni de bucătărie, dar pe noi asta ne-a tras foarte mult în jos de-a lungul timpului. Sper ca acum să reuşim să deblocăm această abordare şi lucrurile să meargă mai uşor. Pentru România e foarte important să-şi dezvolte conexiunile în regiune şi să încercăm prin serviciile pe care le oferim să fim cât mai competitivi. Odată cu competitivitatea vine şi succesul în piaţă care să permită investiţia în decarbonizarea sectorului (transporturi – n.r.). Numai banii publici sau europeni nu sunt suficienţi, trebuie şi companiile să fie profitabile pentru a-şi putea face retehnologizări, pentru a-şi putea cumpăra vehicule mai noi etc”, a menţionat Vălean.

În viziunea comisarului european pe transporturi, principalele nevoi ale României sunt legate de infrastructură, pentru că „nu poţi avea un transport sustenabil dacă nu ai infrastructura adecvată”.

„Orice infrastructură deficitară duce la ineficienţă în operaţiuni, pierdere de timp, care înseamnă indirect mai puţină sustenabilitate şi mai multe emisii. Pentru asta, planurile României, aşa cum le-am văzut, sunt foarte bune. Ceea ce trebuie să facem este să nu mai schimbăm planurile şi priorităţile. Dacă lucrurile vor merge aşa cum au pornit, sunt încrezătoare că vom putea atrage o bună parte din investiţii şi că va exista o schimbare în infrastructura de transport românească. Eu am pus la dispoziţie României, şi este pentru prima dată când are această ofertă din partea Comisiei Europene, un grup de asistenţă tehnică în elaborarea de proiecte, în găsirea de finanţare adecvată, care însoţeşte experţii români pentru a fi sigură că şi din punct de vedere administrativ în derularea acestor proiecte se va face cât mai uşor şi simplu, astfel încât toate întârzierile să poată fi adresate pe loc”, a susţinut Adina Vălean.

Referitor la opţiunea pentru viitor a României cu privire la combustibilii alternativi, oficialul european a punctat faptul că, la fel ca în cazul mai multor state, sunt discuţii.

„Nu ştiu să vă spun cum arată arhitectura pentru combustibilii alternativi în România. Ştiu că e o discuţie, iar eu nu o văd de aici, de la Bruxelles. Probabil că o să aflăm în curând. Nimeni nu are exact o idee foarte clară. Se discută foarte mult şi de la o ţară la alta se mizează pe un anumit tip de energie alternativă. Sunt ţări care mizează mai mult pe hidrogen, altele pe electrificare sau pe combustibilii sintetici. Aş spune că, în momentul de faţă, toate sunt pe masă, iar pentru ce va opta România rămâne de văzut”, a spus Vălean.

Confederaţia Concordia a organizat, miercuri, conferinţa cu tema „Misiunea 2030 – Drumul României către un transport verde”, în cadrul căreia prezintă studiul „Viitorul Transportului”, document realizat de Deloitte, ce reprezintă prima foaie de parcurs pentru atingerea obiectivelor din domeniu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite