TELEJURNAL REGIONAL

Color the Village. Peste 300 de voluntari renovează case bătrânești din satul Racovița, Timiș

Au finalizat înscrierile, iar acum se aprovizionează cu zeci de cutii cu vopseluri, pentru a da viaţă caselor tradiţionale din vestul ţării. Voluntarii Asociaţiei Acasă în Banat se pregătesc de a doua ediţie a acţiunii Color the Village. De această dată, în atenţia lor se vor află 30 de case din satul Racoviţa, judeţul Timiş.

04 Septembrie 2020, 09:42 (actualizat 04 Septembrie 2020, 10:32) |
Color the Village
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Peste 350 de voluntari s-au înscris la acțiunea care va avea loc în perioada 17-19 septembrie. Pentru că vremurile speciale cer măsuri speciale, oamenii vor purta măști și vor fi organizați pe zile și pe echipe astfel încât pe fiecare șantier să lucreze maxim 30 de persoane, la exterior. Voluntarii de abia așteaptă să dea viață caselor bătrânești.

Organizatorii spun că au ales să renoveze casele din Racoviţa pentru că au fost atrași de arhitectura specială a locului.

Pentru că nu doresc să schimbe aspectul tradițional al caselor, reprezentanții asociației au făcut un studiu pentru identificarea paletei de culori folosite pe vremuri.

Color the Village nu este ultima acțiune a Asociației Acasă în Banat din acest an. Urmează renovarea morilor de apă de la Pârvova, județul Caraș Severin, precum și acțiuni de ajutorare a unor familii defavorizate.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN TELEJURNAL REGIONAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 13°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 8°C 5°C
CONSTANTA 13°C 13°C
CRAIOVA 10°C 11°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI