Coloane de camioane la ieșirea din țară prin Nădlac II și Vărșand, unde se așteaptă și 150 de minute

Vama Nădlac. Tir
Vama Nădlac. Tir
19 ianuarie 2021, 11:49

Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră Române, care monitorizează timpii de aşteptare în punctele de trecere, se înregistrează „un număr mare de mijloace de transport marfă prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară”.

Conform sursei citate, în PTF Nădlac II se așteaptă până la 150 de minute pentru efectuarea formalităţilor, iar la Vărşand se aşteaptă 90 de minute.

Şoferi prezenți în coloană pe autostradă, înainte de Nădlac, au declarat, pentru AGERPRES, că aşteaptă mai mult decât menţionează autorităţile.

„Este o coloană de cinci kilometri de TIR-uri în spatele meu, eu mai am în faţă vreo 15 TIR-uri şi aştept deja de trei ore”, a declarat Ioan Galu, şofer din Arad care se deplasează spre Franţa.

La Nădlac II au fost deschise patru artere de control pentru traficul greu, pe sensul de ieşire din România, la Vărşand sunt deschise trei, iar la Nădlac I, unde se aşteaptă cel mai puţin, respectiv 30 de minute, este deschisă o arteră.

„Poliţia de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, dar numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de poliţişti repartizaţi de partea ungară”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, de care aparţin punctele din judeţul Arad, Laura Bondar.

Autorităţile de frontieră române au solicitat celor din Ungaria să aloce personal suplimentar, pentru a se forma echipe comune în vederea deschiderii mai multor artere de control.

Tranzitarea frontierelor cu autoturisme, microbuze sau autocare se desfășoară în condiţii normale, fără timpi mari de aşteptare.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite