Colindele unesc oamenii. Obiceiurile românești, descoperite de străini care s-au stabilit în țara noastră

24 decembrie 2022, 22:48

DIDI DESHAIES, preşedinte Asociaţia Umanitară Amurtel: A venit, a venit iarna, pe la uși pe la ferești! A venit, a venit iarna, cu colinde românești! Colindăm, colindăm iarna pe la uși, pe la ferești, colindăm, colindăm iarna, cu colinde românești!

Așa ne-a întâmpinat Didi Deshaies, o americancă pentru care România a devenit a doua casă. Iar colindele nu îi sunt deloc străine.

DIDI DESHAIES, preşedinte Asociaţia Umanitară Amurtel: Sunt deja aici de aproape 18 ani, fac majoratul acum, și, în același timp, voi deveni cetățean, pentru că am deja depus dosarul.

Didi conduce o organizație care a pus bazele unui centru rezidențial în comuna Pănătău din județul Buzău. Și susține copiii din familii defavorizate de la sate.

Iar acum, cu ajutorul colindelor, a încercat să le facă sărbătorile mai luminoase și unora dintre ucrainenii refugiați la noi în țară.

Printre ei am întâlnit-o pe Sașa Masiuchevici. E născută în Kiev și a venit în România, alungată de război.

SAŞA MASIUCHEVICI, designer grafic: Eu sunt ucraineancă, dar în parte sunt româncă. Bunicul meu a fost român. El a fost un bărbat de cultură, el a fost compozitor și profesor de muzică.

Sașa e designer grafic, știe engleză și spaniolă, a călătorit în Occident, dar în România își vede viitorul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite