Colegiul Național Cantemir Vodă din Capitală a împlinit 150 de ani de existență

29 octombrie 2018, 23:59

Au participat personalități ale vieții publice și culturale din România, în calitate de foști elevi sau invitați speciali.

Colegiul Național Cantemir Vodă a fost fondat în 1868, sub numele de Școala Secundară Matei Basarab.

Printre profesorii renumiți care au predat în această instituție se numără Simion Mehedinți, Constantin Giurescu sau poetul Ion Barbu, care a predat matematică.

Lista absolvenților celebri îi include, printre alții, pe pictorul Ștefan Luchian, scriitorul și criticul literar George Călinescu sau profesorul universitar Ion Toboșaru.

Unul dintre foştii elevi ai Colegiului este George Iacobescu, singurul român distins de regina Elisabeta cu titlul de “Sir”. „Un liceul ca al nostru nu cred ca are vârstă. Pentru mine liceul a fost piatra de bază a formării mele. Poate și pentru că am luptat mai greu, fiindcă am căzut la admitere prima dată”, a spus George Iacobescu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite