Colegiul Comisarilor UE caută soluții pentru temperarea creșterii prețurilor la energie

Comisia Europeană încearcă să găsească soluții de reziliență energetică, în contextul crizei cauzate de invazia Rusiei în Ucraina. Săptămâna trecută, executivul european a înregistrat un eșec major, după ce statele membre au respins o propunere de plafonare a prețului la gaze ca soluție pentru a asigura aprovizionarea cu gaz la iarnă.

13 Septembrie 2022, 08:16 (actualizat 13 Septembrie 2022, 19:12) Știrile TVR |
$article.media.images[0].description
Energie, euro"

Comisia Europeană nu a comunicat niciun rezultat oficial până în jurul orei 18.00, ora României.

VEZI și Un document al Comisiei Europene scurs în presă indică posibila renunțare la plafonarea prețului gazelor rusești. Taxă de solidaritate pe surplusul de profit al companiilor din energie

Este reluarea sezonului politic la Strasbourg, la sediul Parlamentului European. În mod tradițional, va avea loc și discursul despre starea Uniunii, susținut miercuri dimineață de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

După eșecul de săptămâna trecută privind plafonarea prețului la energie, cel mai probabil ca soluție a mai rămas ideea achiziției comune, după modelul achiziției de vaccinuri, din perioada pandemiei, a transmis corespondentul TVR la Strasbourg, Lucian Pîrvoiu, pentru TVR INFO.

VEZI și Guvernul ceh va plafona prețurile la gaze și electricitate în 2023

Un alt subiect care s-ar putea afla pe masa discuțiilor este cel al unui salariu minim european.

Comisia Europeană va propune o ţintă obligatorie pentru reducerea consumului de electricitate şi o taxă pentru a direcţiona profiturile companiilor energetice spre susţinerea consumatorilor care se confruntă cu dificultăţi, potrivit unui proiect de document consultat de Bloomberg, citat de Agerpres.

În cursul acestei săptămâni, Executivul comunitar urmează să îşi prezinte propunerile, care vor avea nevoie însă de aprobarea statelor membre.

O reuniune a miniştrilor europeni ai Energiei care a avut loc vinerea trecută a scos în evidenţă existenţa unor viziuni diferite în interiorul blocului comunitar şi deocamdată nu este clar cât de mult din planul preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen, va supravieţui negocierilor.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 9°C
IASI 8°C 4°C
CLUJ 5°C 4°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 6°C 8°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI