Colectiv. Trei ani de durere și nepăsare. Un proces cu multe termene

29 octombrie 2018, 08:48

Au trecut peste o mie de zile de când 65 de oameni au murit, majoritatea prinși într-o capcană a morții – un subsol supraaglomerat, iar restul au pierit din cauza rănilor sau a condițiilor de igienă precare din spitalele românești.

Cei aproape 200 de oameni care au scăpat cu viață, sunt mutilați pentru totdeauna, atât fizic, cât şi psihic. Dar, pe cât de mult ne-a îndurerat episodul Colectiv, pe atât de puţin a schimbat un sistem bolnav.

În continuare, spitalele noastre nu sunt pregătite să facă faţă unor incidente de amploare, iar din punct de vedere juridic, birocraţia rămâne la fel de dezarmantă.

Un proces cu multe termene

Vreme de doi ani, supraviețuitorii incendiului și rudele victimelor nu au lipsit de la niciun termen. Au făcut potecă între instanțele din București, au umplut sălile de judecată și au așteptat răbdători ca procesul să înceapă în sfârșit. Procedurile au fost cu atât mai anevoioase cu cât dosarul conține trei anchete.

Și fiecare dintre ele ajunsese în urmă cu doi ani la instanțe diferite. Așa că a mai fost nevoie de un an până când au fost comasate. De soluționarea lor trebuia să se ocupe un judecător de la Tribunalul București. În vară, însă, magistratul a ieșit la pensie. Condusese 20 de ședințe și reușise doar să-i audieze pe patronii clubului Colectiv. Însă odată cu pensionarea lui, teama cea mai mare a tuturor a fost ca dosarul va fi reluat de la zero.

Noul judecător a decis totuși sa meargă mai departe cu cercetarea. Magistratul a mai luat o măsură. Le-a cerut inculpaților, adică patronilor clubului Colectiv, artificierilor și pompierilor, să formeze un grup separat de toți ceilalți oameni.

Următorul termen stabilit în acest dosar este pentru data de 9 noiembrie. Atunci ar trebui audiați 25 de martori.

În dosarul „Colectiv” sunt judecați George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea și Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, Daniela Ioana Niță și Mihai Cristian Niță, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists care au instalat artificiile folosite în seara concertului din 30 octombrie 2015 și pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club.

Aceștia sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă în formă agravată și neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

În plus, Daniela Niță este judecată și pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. De asemenea, SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Judecați sunt și pompierii Radu Antonia şi George Matei. Sunt acuzați de procurori că ei au dat aviz de funcționare clubului, deși nu îndeplinea niciun criteriu.

Inculpat este și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, alături de alți trei funcționari din primărie, sub acuzația de abuz în serviciu.

Ultimul trimis în judecată este Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehniști care au montat artificiile în club. El s-a aflat în club în momentul izbucnirii incendiului și a suferit arsuri grave, fiind internat apoi într-un spital din Belgia. Acesta a fost motivul pentru care el a fost audiat de procurori la nouă luni de la tragedia din Colectiv. Abia în vara acestui an a fost trimis în judecată, la Judecătoria Sectorului 4.

S-au constituit părți civile 139 de persoane, 11 spitale și cinci instituții. Despăgubirile cerute de părțile civile se ridică la peste două sute de milioane de euro.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite