Coduri roșii și portocalii de caniculă în toată Europa

24 iulie 2019, 09:26

În Belgia autorităţile au decis să emită o avertizare cod roşu de caniculă pentru toată ţara, o decizie care nu a mai fost luată până în prezent.

Spania a emis o alertă cod roşu pentru regiunea Zaragoza, care a fost afectată de incendii de vegetaţie luna trecută.

Serviciile europene de meteorologie au avertizat că riscul de incendii este foarte ridicat în Spania şi Portugalia.

În Marea Britanie vor fi peste 35 de grade, un adevărat record.

Şi cea mai mare parte a Franţei se află sub cod portocaliu de caniculă.

De altfel, şi ministerul român de Externe a emis mai multe avertizări de călătorie din cauza vremii extreme din Olanda, Italia sau Croaţia.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Sănătăţii, în perioada 23-25 iulie, mai multe regiuni italiene se confruntă cu un nou val de caniculă, în mai multe oraşe ale ţării.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de MAE, autorităţile locale au emis cod roşu pentru caniculă, valabil în ziua de 24 iulie, pentru oraşele: Brescia (Lombardia), Bolzano (Trentino Alto-Adige), Florenţa (Toscana), Perugia (Umbria) şi Torino (Piemonte).

Pentru ziua de 25 iulie, codul roşu pentru caniculă este extins şi pentru oraşele Bologna (Emilia-Romagna), Frosinone, Rieti, Roma (Lazio), Genova (Liguria), Pescara (Abruzzo), Trieste (Friuli Venezia Giulia) şi Verona (Veneto). A fost emis, de asemenea, cod portocaliu de caniculă pentru mai multe oraşe din nordul şi centrul ţării.

Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea Buletinului meteo emis de Ministerul Sănătăţii (disponibil la adresa: http://www.salute.gov.it/portale/caldo/bollettiniCaldo.jsp?lingua=italiano&id=4542&area=emergenzaCaldo&menu=vuoto&btnBollettino=BOLLETTINI), precum şi site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ şi al Serviciului de Protecţie Civilă: www.protezionecivile.gov.it.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 3137.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://roma.mae.ro, www.mae.ro, pagina de Facebook a Ambasadei României în Italia (https://www.facebook.com/roma.mae.romania) şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite