Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Codul portocaliu a fost ridicat, estul ţării a rămas sub Cod galben de vânt şi ninsoare. Viscolul a făcut prăpăd în multe localităţi

E iarnă dezlănţuită în jumătatea estică a României. Zeci de drumuri naţionale sunt impracticabile şi Autostrada Soarelui e închisă. În ciuda avertismentelor meteo, mulţi oameni au rămas blocaţi pe un drum pe care nu ar fi trebuit să pornească azi dimineaţă. Sunt probleme specifice iernii şi în oraşele mari şi în localităţile mai mici. Echipe ale Ştirilor TVR sunt desfăşurate în cele mai afectate zone ale ţării. De la Constanţa, Ana Maria Stancu. Alex Costache este blocat laolaltă cu locuitorii din Ianca, judeţul Brăila. De la Buzău, actualizează datele Antonia Ioniţă iar Adelin Petrişor a pornit pe Drumul Naţional 2, ruta expusă complet viscolului din inima Bărăganului.

06 Ianuarie 2017, 08:07 (actualizat 06 Ianuarie 2017, 23:21) |
Bucureștiul sub nămeți
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

UPDATE 23.19 Localităţi din Constanţa şi Tulcea sunt încă sub avertizare de cod portocaliu de intensificări ale vântului, ce va depăși la rafală 70 - 85 km/h, ninsoare viscolită, vizibilitate redusă sub 50 m.

Constanța: Constanța, Medgidia, Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Agigea, Castelu, Corbu, Cumpăna, Cuza Voda, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Valu lui Traian;
Tulcea: Tulcea, Babadag, Sulina, Baia, Beidaud, Beștepe, C.A. Rosetti, Casimcea, Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Ciucurova, Crișan, Frecăței, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Murighiol, Nalbant, Nufăru, Pardina, Sarichioi, Sfântu Gheorghe, Slava Cercheză, Stejaru, Topolog, Valea Nucarilor;

UPDATE ORA 23: Codul portocaliu a fost ridicat, a rămas în vigoare cel galben de vânt şi zăpadă viscolită pentru estul ţării.

(w300) Cod galbenAstfel, potrivit ANM, în intervalul 06 ianuarie, ora 23 – 07 ianuarie, ora 10, în Dobrogea, Bărăgan şi Moldova va ninge în general slab cantitativ, dar vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, temporar spulberând şi troienind zăpada.

Unele intensificări ale vântului vor fi mai fi în sud-vestul Olteniei, spulberând trecător zăpada depusă anterior.
În Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, sâmbătă şi duminică (07 şi 08 ianuarie) vor fi intervale de timp în care va mai ninge, iar vântul va avea intensificări, spulberând şi troienind zăpada.


În perioada următoare, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi
geroasă atât noaptea, cât şi ziua, iar temperaturile minime se vor situa frecvent între -25 şi -15 grade.

Televiziunea Română pune la dispoziţie numărul de WhatsApp 0733.508.076 pentru informaţii şi fotografii, iar noi vom încerca să vă punem în legătură cu autorităţile.

Meteorologii anunţă că este cod portocaliu de viscol în intervalul 06 ianuarie, orele 13 - 23.

În cursul zilei de vineri (06 ianuarie) şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă (06/07 ianuarie), în Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, viscolul va continua să fie puternic, rafalele vântului vor atinge şi temporar vor depăşi 70...85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi troienind zăpada.

Este cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi local viscolite din 06 ianuarie, ora 13 până pe 06 ianuarie, ora 23, anunţă ANM.

Va continua să ningă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va mai depune strat de zăpadă.

Va fi viscol în Dobrogea, estul Munteniei, extremitatea de sud-vest a Olteniei şi în cea mai mare parte a Moldovei, unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată şi troienită.

Ministrul de Interne, Carmen Dan: "Prioritatea zero rămâne salvarea de vieţi omeneşti"

VIDEO
Declarații Carmen Dan, ministru de Interne
"Prioritatea zero rămâne salvarea de vieţi omeneşti pe toată perioada următoare. Au fost dislocate forţe şi mijloace din judeţe care nu se află sub avertizări. Am avut cod roşu în şapte judeţe din ţară - Buzău, Brăila, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Tulcea, Vrancea. Ialomiţa şi Călăraşi au ieşit de sub codul roşu la ora 13:00. Buzău, Brăila şi Vrancea au cod roşu prelungit până la ora 16:00. Constanţa şi Tulcea sunt pe cod roşu prelungit până la ora 18:00", a precizat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la şedinţa de Guvern.

A fost atenţionare cod roşu de viscol, vineri, care a intrat în vigoare la ora 08:30 şi a vizat şase judeţe: Buzău, Brăila, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Tulcea. Viteza vântului a ajuns la peste 85 km/h.

VIDEO
Ministrul de Interne, Carmen Dan, declaraţii pentru Ştirile TVR. Ediţie Specială, ora 10:00

"Lucrurile sunt într-o continuă dinamică. Până în acest moment, nu avem situaţii critice semnalate. Am intervenit de fiecare dată când am primit informaţia. Am evacuat 622 de dializaţi şi 126 de gravide. Am avut situaţii când s-a intervenit din punct de vedere medical. Suntem pe cod roşu, ceea ce însemană că suntem foarte atenţi să nu intervină evenimente pe care să nu le gestionăm aşa cum este necesar, a declarat anterior ministrul Afacerilor Interne, într-o Ediţie Specială a Ştirilor TVR.

Militarii au intervenit în Constanţa. Localităţi izolate

VIDEO
Constanța sub viscol
Nu se mai circulă pe niciun drum din judeţul Constanţa. Toate drumurile naţionale şi judeţene sunt închise. La fel porturile şi Aeroportul Mihail Kogalniceanu. Vântul bate în rafale de peste 85 km pe h.

Pe mare, e furtuna de gradul 8, iar la mal valurile ajung la 6 metri înălţime.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu iasă din case decât dacă au o urgenţă.

VIDEO
Purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, pentru Telejurnal ora 08:00
Aproximativ 45 de autoturisme şi un autocar, cu 30 de persoane, au rămas blocate în nămeţi pe raza judeţului Constanţa.

A fost blocată şi o ambulanţă care transporta o gravidă, înainte ca toate drumurile din judeţ să fie închise.

200 de utilaje au fost trimise pentru a curăţa zăpada. Viscolul însă nu s-a oprit de mai bine de 12 ore.

Rafalele de vânt spulberau zăpada şi vizibilitatea a fost zero.

Unii şoferi care au protestat pentru că nu au putut ieşi din oraş. Nimeni nu i-a putut împiedica pe alţi oameni să plece pe jos. Au mers şi 4 kilometri pe viscol după ce tocmai ieşeau de la serviciu.

VIDEO
Raed Arafat, declaraţii pentru Ştirile TVR. Ediţie Specială, ora 09:00
O astfel de iarnă nu au mai văzut oamenii din Constanţa de peste 20 de ani, a transmis Telejurnalul.

S-a cerut şi ajutorul armatei. "Judeţul Constanţa a solicitat sprijin de la Ministerul Apărării pentru tractarea unor TIR-uri", a anunţat secretarul de stat Raed Arafat pentru Ştirile TVR.

VIDEO
Reporterul Neptun tv, Ana Maria Stancu, pentru Telejurnal ora 14:00
"Toate drumurile naţionale din judeţele Constanţa, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa au fost închise. Trenuri anulate"

Viscolul a lăsat fără lumină mii de case din aproape tot judeţul. Nici apă curentă nu mai curge în zeci de localităţi.

În oraşul Constanţa, utilajele au fost şi sunt pe străzi. Semafoarele s-au defectat, iar vântul a doborât mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate.

Judeţul Brăila, izolat. Microbuz blocat la Făurei

VIDEO
În Brăila a expirat codul roșu de viscol
A fost cod roşu de viscol în Brăila. Drumurile blocate au izolat localităţi, au oprit oameni să ajungă acasă.

Autorităţile îi sfătuiesc pe şoferi să nu plece de acasă decât în situaţii urgente şi să fie pregătiţi de iarnă.

18 mii de gospodării din 43 de sate din judeţ au rămas în beznă. Iar echipele de intervenţie încă nu au remediat toate avariile.

Pe stradă, vijelia a fost de nedescris. Cu toate astea, locuitorii din Ianca nu păreau speriaţi, ba chiar au ieşit din case să-şi rezolve diverse probleme.

VIDEO
Corespondentul TVR Alexandru Costache transmite din judeţul Brăila. Telejurnal ora 13:00
Furtună de zăpadă în Ianca, judeţul Brăila. Dacă nu veneam de joi seară în Ianca nu am mai fi putut ajunge vineri dimineaţă. DN Brăila-Ianca-Făurei-Buzău este închis. De asemenea, au fost închise şi bacurile din judeţ, a transmis corespondentul TVR Alexandru Costache.

Prin clipe de coşmar au trecut şi pasagerii unui microbuz care a plecat azi-noapte de la Aeroportul Otopeni cu destinaţia Brăila. A fost blocat, însă, 3 ore în localitatea brăileană Făurei şi a ajuns dimineaţă în Ianca, a transmis Alex Costache, într-o Ediţie Specială a Ştirilor TVR.

VIDEO
Corespondentul TVR Alexandru Costache. Ediţie Specială, ora 10:00
"Am plecat la 12:30 din Aeroportul Otopeni. La 03:30 ne-am blocat la Făurei pentru circa două ore şi jumătate. Nu se mai vedea absolut nimic în faţă, era un vânt foarte puternic. Vreo 50 de maşini erau în faţă. La 08:30 - 09:00 am ajuns la Primăria Ianca şi am rămas blocaţi aici", a povestit Iuliana Panaitescu, unul dintre pasagerii blocaţi la Făurei, care s-a întors din Spania în ţară.


VIDEO
A fost cod roșu în Brăila
În judeţul Galaţi, curăţarea drumurilor e aproape imposibilă. Din Galaţi nu se poate ajunge în niciunul dintre judeţele vecine: Brăila, Vrancea sau Vaslui.

Din cauza vântului, peste 2.000 de gospodării din cinci localităţi gălăţene au rămas fără curent electric iar în mai multe zone nu se ajunge decât cu utilaje sau cu şenilata pentru situaţii de urgenţă.

VIDEO
Purtătorul de cuvânt ISU Brăila, Ştefan Stoian, pentru Telejurnal ora 13:00
"Toate drumurile naţionale din judeţele Constanţa, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa au fost închise. Trenuri anulate"

Reprezentanţii ISU s-au pregătit de intervenţii.

Situaţii de urgenţă în judeţul Buzău

VIDEO
Buzăul, izolat de viscol
La Mărăcineni, pe E 85, au fost blocate câteva sute de persoane, în autoturisme, încă de la ora 6:00. Unii sunt cetăţeni moldoveni care vor să ajungă acasă.

Circulaţia pe E 85, spre Vrancea, a fost deblocată, în jurul orei 20:00. Ninsoarea s-a potolit, iar viscolul a scăzut în intensitate.

VIDEO
Antonia Ioniță, Ediție Specială, ora 17
Pentru că mai multe sectoare de drum au fost închise, armata a intervenit pentru deblocarea oamenilor.

La ieşirea din Buzău, pe drumul care leagă Buzăul de Brăila, în jurul orei 17:00, erau aproximativ 80 de autovehicule  parcate într-o benzinărie.

Alţi şoferi au rămas înzăpeziţi pe marginea şoselei şi au sunat disperaţi la 112 pentru a cere ajutor.

VIDEO
Viscolul a izolat Buzăul
Reprezentanţii ISU spun că sunt suluri de zăpadă pe anumite porţiuni de drum şi viscoleşte puternic. Deci, drumul a trebuit să fie închis.

Pentru că Drumul Naţional 2, care leagă Buzăul de localitatea Poşta Câlnău, a fost închis circulaţiei, navetiştii au stat ore în şir să aştepte autobuzul ca să ajungă acasă. N-au avut încotro şi au plecat pe jos, drum de 15 kilometri.

VIDEO
Corespondentul TVR Antonia Ioniță transmite din judeţul Buzău. Ediţie Specială, ora 09:00
Suntem pe teren de joi noapte, de la 03:00. S-a intervenit când vântul a permis acest lucru. Viscolul a făcut ca toată zapada care cade pe câmpuri şi în localtăţi să fie troienită pe şosea. A fost îndepărtată, însă se aşează la loc.

Au fost situaţii de urgenţă în judeţul Buzău. Un microbuz cu zece pasageri care venea de la Aeroportul Otopeni a derapat, joi noaptea. Un alt autoturism cu cinci persoane a derapat, drumarii au intervenit şi au ajutat. Militarii de la Divizia 2 Infanterie Getica sunt pregătiţi să intervină, a transmis corespondentul TVR Antonia Ioniţă pentru Telejurnal.

VIDEO
Corespondentul TVR Antonia Ioniță transmite din judeţul Buzău. Telejurnal ora 13:00
Un copil de trei ani, care prezenta febră mare, a fost luat cu ambulanţa şi dus în siguranţă la spital, a mai transmis Antonia Ioniţă, într-o Ediţie Specială a Ştirilor TVR.

"Au fost solicitări punctuale pentru cetăţeni care au rămas blocaţi cu autoturismele. Din informaţiile pe care le avem, în patru localităţi a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică", a precizat George Creţu, de la ISU Buzău, pentru Telejurnal.

Filtre ale Poliţiei pe DN 2

VIDEO
Adelin Petrișor, Telejurnal ora 20
Viscolul a lovit atât de puternic încât pe anumite segmente de drum vizibilitatea a fost zero. Vântul năprasnic s-a oprit spre seară.

Reporterul Adelin Petrişor a transmis, la ora 20:00, de la Sineşti, de pe DN2, unde circulaţia este oprită încă de la ora 7:00.

La ieşirea din Capitală au fost oprite toate camioanele. Şoferii aşteaptă în maşini. Din când în când, maşinile mici sunt preluate de convoaie şi escortate până la Urziceni.

VIDEO
Adelin Petrișor, despre drumurile blocate
Pe DN2, la Urziceni, situaţia a fost dificilă din cauza viscolului. Drumul a fost blocat încă de la primele ore ale zilei.

Poliţia a instalat un filtru în comuna Afumaţi şi a interzis maşinilor să meargă mai departe. Coloana de tiruri s-a lungit pe şapte kilometri.

Viscol puternic în Bucureşti şi Ilfov

VIDEO
Reporterul Dragoş Porojnicu, Telejurnal ora 13:00
În Capitală a nins viscolit întreaga noapte. Stratul de zapadă depăşeşte câţiva centimetri şi ar putea ajunge la finalul zilei, în unele zone, la o jumătate de metru.

Marea provocare a drumarilor a fost să evite formarea poleiului din cauza temperaturilor negative.

Primarul Capitalei le-a spus firmelor de salubritate că îşi vor pierde contractele dacă vor rămâne "repetente" la capitolul deszăpezire. Gabriela Firea s-a declarat nemulţumită de modul în care s-a intervenit în anumite sectoare.

VIDEO
Declaraţii primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Ediţie Specială, ora 10:00
"Am dispus tuturor operatorilor de salubritate să intervină pe tot parcursul zilei. Am primit în jur de 90 de apeluri la numărul de telefon anunţat ieri. Sunt câteva sectoare în care deszăpezirea s-a făcut mult mai bine decât în altele. Am nemulţumiri legate de cum s-a făcut deszăpezirea în sectorul 5. Am avut cele mai multe solicitări din partea cetăţenilor care locuiesc în sectorul 5", a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea.

Primăria Capitalei a pus la dispoziţie un număr de telefon unde bucureştenii pot suna pentru probleme privind deszăpezirea sau orice alte probleme legate de vremea rea: 0 800 800 868.

În primele ore ale dimineţii se putea circula în condiţii de iarnă - doar pe bulevardele principale.

Pe străzile secundare însă aproape totul a fost blocat: maşinile nu au putut ieşi din parcări, iar trotuarele erau practic impracticabile

"Toate drumurile naţionale din judeţele Constanţa, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa au fost închise. Trenuri anulate"

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 2°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 6°C 4°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 3°C 2°C
BRASOV 4°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Noiembrie 2018, 00:12
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-11-2018
Deschidere: 8573.66
Maxim: 8593.79
Mimim: 8534.59
Variatie: 0.01%
TLV
2.37
0.63%
SNG
34.85
0.14%
FP
0.94
0.11%
TRP
0.36
0.28%
ATB
0.48
0.21%
EL
10.86
0.18%
SNN
8.45
0.48%
SNP
0.38
1.2%
SIF1
2.34
1.27%
M
27.40
0.36%
ARHIVĂ ȘTIRI