Cod roșu de caniculă în România: Se anunţă recorduri de temperatură în județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Bistrița

30 iunie 2022, 10:22

Joi (30 iunie) şi vineri (01 iulie), în zonele joase din judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sãlaj, Maramureş şi Bistriţa-Nãsãud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge şi depãşi recordurile absolute ale perioadei.

Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor şi Satu Mare, iar în Sãlaj, Maramureş şi Bistriţa-Nãsãud vor fi 36…37 de grade.

(w620) Cod Roșu

Pe parcursul nopţilor temperaturile se vor menține ridicate şi doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade. Avertizarea este valabilă în 6 județe ale țării.

 

Istoria super-căldurilor din iunie, de la 1885 până în 2022

Uneori iunie aduce și în România temperaturi extrem de mari, iar în acest secol se întâmplă din ce în ce mai des, iar recorduri vechi se prăbușesc. Au fost și cazuri în care s-a trecut de 40 de grade. Iată care au fost cele mai fierbinți zile de iunie din România ultimilor 137 de ani:

1885

La Cluj (stația meteo de la Academie) s-au înregistrat în iunie +36,6 grade, iar acest record este și azi maxima absolută a acestei luni pentru orașul din Transilvania.

1908

La Giurgiu au fost +40 de grade în iunie, la Buzău +38,5 C iar la București, +38. La Galați au fost +35,8 C.

1918

În anul Marii Uniri luna iunie a adus maxime care reprezintă și azi recordul acestei luni: +40,6 grade la București și +36,6 la Tg Mureș.

1927

La Iași au fost +38 C, maxima lunii, record ce rezistă și azi.

1935

La Arad au fost +37,7. Recordul avea să fie doborât abia în 2021.

1938

La Oravița au fost +42 de grade pe 29 iunie, temperatură care este și acum recordul național absolut al acestei luni. La Timișoara au fost +38,4 C grade.

1939

La vârful Omu au fost +22 C, temperatură excepțional de ridicată, mai ales că în ultimii 40 de ani a fost o singură zi de iunie când maxima a trecut de 20 de grade, în 1986.

1957

La Predeal au fost +31,2 C.

1963

La Sibiu au fost +35,4 C.

1982

Pe 24 iunie au fost +36,9 C la Constanța.

2000

La Satu Mare au fost +36,3 C și +37,8 C au fost la Oradea.

2002

La Băile Herculane au fost +37,8 C, iar +37,6 C au fost la Jimbolia, pe 24 iunie. La Cluj au fost +35,8 C.

2007

A fost unul dintre cei mai fierbinți ani de când se fac măsurători, iar primul val de căldură a început în a treia decadă din iunie când maximele au ajuns la +41,9 grade la Giurgiu și +41,6 la Turnu Măgurele, peste +41 fiind și în Calafat și Băilești. La Brașov au fost +33,9.

2012

A fost unul dintre cei mai calzi ani, cu valuri de căldură în iunie, iulie și august.

Primul val de căldură a fost în a doua parte a lunii iunie, maximele atingând +37,9 la Iași și +36,9 la Botoșani. Și nopțile au fost fierbinți, cu minime de +25,5 la Mahmudia și +25,3 la Sulina.

2015

În acest an valuri de căldură de diverse intensități au fost în fiecare dintre lunile iunie, iulie, august și septembrie, cu un maxim la final de iulie.

La mijloc de iunie un mini – val de căldura a adus maxime de peste +35 de grade la Băile Herculane și Drobeta Turnu Severin.

2016

Pe 22 iunie au fost +33,1 C la Miercurea Ciuc și +21,4 C la Bâlea Lac

2017

La final de iunie a început un val de căldură care a adus maxima acestei luni la Craiova, +38,8. Pe 29 iunie în câteva locuri au fost aproape 40 de grade: Calafat +39,9, Bechet 39,7, Caracal 39,5. Și în ziua următoare au fost +39 la Calafat și Bechet.

2021

A adus recorduri absolute la zeci de stații meteo, fiind doborâte și recorduri vechi de peste 85 de ani. Au fost +39 la Timișoara, +38 l Băile Herculane, +37,8 C la Arad și +35,7 la Sighetu Marmației.

Până și la stații montane înalte s-au depășit recordurile lunii: +20,7 C la Țarcu, +23,6 C la Iezer, +26,4 C la Vlădeasa 1800 și +28,1 C la Semenic.

Cum s-a manifestat valul de căldura de la final de iunie

21 iunie: Timișoara 34 Sânnicolau Mare 34

22 iunie: Banloc 36,2 Timișoara 36

23 iunie: Calafat și Moldova Veche +37,4

24 iunie: Timișoara +39, Sânnicolau Mare +38,5

25 iunie: Calafat +39,3

2022

28 iunie Maxime de +35,7 C la Arad și +35,6 C la Băile Herculane, Timișoara și Jimbolia.

29 iunie Maxime de +36,6 C la Săcuieni și Gurahonț și de +36,5 C la Oradea.

30 iunie: MInimele nocturne au fost extrem de ridicate: +26,2 C la Oravița, +23,4 C la Dumbrăvița de Codru, +23,3 C la Șiria.

 

 

 

 

sursa agerpres.ro / hotnews.ro

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă