Cod portocaliu de precipitaţii abundente în Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona montană din judeţul Dâmboviţa

Cod Galben
Cod Galben
10 ianuarie 2023, 11:35

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 18:00 – 11 ianuarie, ora 22:00, în zonele menţionate vor fi precipitaţii abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantităţi de precipitaţii în general de peste 50…60 l/mp.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

Pe de altă parte, a fost emis şi un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte, valabil de marţi de la ora 16:00 până miercuri la ora 22:00.

Codul galben vizează nordul Olteniei, local Muntenia, precum şi sud-vestul Moldovei, unde va ploua însemnat cantitativ. Cantităţile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marţi spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Judeţele marcate parţial cu Cod galben sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Ialomiţa, Dâmboviţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti. De asemenea, judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş se află integral sub avertizare Cod galben.

Pentru intervalul 10 ianuarie, ora 10:00 – 12 ianuarie, ora 10:00 meteorologii au emis, tot marţi, o informare vizând precipitaţii moderate cantitativ, la început în vestul, centrul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice şi sud-estice. Local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 l/mp.

Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpaţii Occidentali, estul Transilvaniei şi Moldova şi predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei.

Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Weekend cu ninsori și vânt în cea mai mare parte a țării