Cod portocaliu de ploi abundente în 18 judeţe, până vineri seara. Cod galben în 12 judeţe, până sâmbătă dimineaţa. Vreme instabila în Capitală

Cod portocaliu
Cod portocaliu
27 mai 2021, 11:13

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 mai, ora 16:00 – 28 mai, ora 21:00, judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Botoşani, precum şi zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba şi Bacău se vor afla sub Cod portocaliu de ploi. Vor fi perioade cu ploi abundente şi în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 70 l/mp.

La altitudini de peste 2.000 de metri, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din troienele de 70 – 90 cm, încă existente pe crestele Carpaţilor Meridionali.

De asemenea, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora 10:00, în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în Oltenia şi local în Muntenia, Transilvania şi nordul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.

Judeţele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Iaşi, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud (parţial), Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin.

„Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte”, notează ANM.

Vreme instabilă şi răcoroasă în Capitală joi şi vineri; temporar vor fi averse şi descărcări electrice

Vremea va fi instabilă şi se va răcori în Capitală joi şi vineri, iar temporar vor fi averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru zona municipiului Bucureşti, în intervalul 27 mai, ora 12:00 – 29 mai, ora 10:00.

Începând de joi la prânz, până vineri la ora 9:00, vremea va fi instabilă şi se va răcori în Bucureşti. Cerul va avea înnorări şi temporar, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, vor fi averse şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi 5 – 8 litri/mp şi, posibil, peste 10 – 12 litri/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite