Cod portocaliu de ploi abundente în 10 județe. Avertizare cod galben în 14 județe și în Capitală până la ora 23.00. După ora 23.00, avertizare pentru 15 județe

16 iunie 2021, 10:59

ACTUALIZARE 15 judeţe din sudul şi estul ţării sunt vizate de o atenţionare Cod galben de averse, începând de miercuri, de la ora 23.00, până joi, la ora 10.00.

În centrul şi sudul Moldovei, local în Muntenia, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 30- 35 litri/mp.

Judeţele atenţionate de meteorologi, unele parţial iar altele total, sunt: Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

(w500) Cod galben

ACTUALIZARE Potrivit meteorologilor, în jumătatea de est a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Dobrogei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice şi, pe alocuri, grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 30 – 40 litri/mp şi pe spaţii mici 50 – 70 litri/mp. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50 – 60 km/h.

Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt: Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi.

De asemenea, începând cu ora 10.00, a intrat în vigoare şi un cod galben de ploi abundente, care vizează nordul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi local Muntenia, Dobrogea şi zona de munte. Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi, izolat, grindină.

Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 35 – 45 litri/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, peste 80 – 90 km/h.

Meteorologii avertizează că astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.

Judeţele atenţionate cu cod galben, unele total iar altele doar parţial, sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Municipiul Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă