Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 17 județe, până marți la ora 14,00

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundații, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare, valabilă până marți după-amiază în mai multe bazine hidrografice, situate pe raza a 17 județe din vestul, sud-vestul, sudul și sud-estul țării.

13 Iunie 2016, 22:06 (actualizat 13 Iunie 2016, 22:12) |
Cod portocaliu de inundații

Avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru mai multe râuri din 17 judeţe ale ţării, valabilă până marţi la ora 14:00.

Afectate sunt judeţele Bihor, Arad, Hunedoara, Caraş Severin, Timiş, dar şi Brasov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt.

Şi pe râurile din Dobrogea vor fi probleme. De altfel, vremea rea a provocat deja probleme în judeţul Suceava. Un copac căzut pe calea ferată a întrerupt circulaţia trenurilor în zona Vatra Dornei.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 iunie, ora 18,00 — 14 iunie, ora 14,00, a fost instituit Cod portocaliu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Negru superior și afluenți (județul Bihor), Crișul Alb amonte Gurahonț și afluenți (județele Hunedoara și Arad), afluenții Mureșului inferior (județele Hunedoara și Arad), afluenții Timișului superior și mijlociu (județele Caraș-Severin și Timiș), Bârzava — amonte Gătaia, Caraș (județul Caraș-Severin), Gilort superior și afluenții Jiului din județele Hunedoara și Gorj, afluenții Oltului din județele Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Dolj și Olt, Vedea-bazin superior și afluenții mici din județele Argeș, Olt și Teleorman, Prahova superioară, Teleajen (județul Prahova), afluenții Buzăului din județul Buzău și râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea). Fenomenele hidrologice prognozate sunt: scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri.

De asemenea, fenomenele se pot produce cu intensitate și probabilitate mai mare în intervalul 13 iunie, ora 21,00 — 14 iunie, ora 9,00, în unele bazine hidrografice din zona de munte aferente județelor: Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara și Sibiu.

Totodată, hidrologii au emis o atenționare Cod Galben de inundații, valabilă până marți, ora 00,00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna (județele Sălaj și Satu Mare), Barcău (județele Sălaj și Bihor), Someșul Mic — bazin superior și afluenți, Crișul Repede — bazin superior și afluenți — județele Cluj și Bihor, Crișul Negru, Crișul Alb — județele Bihor, Arad și Hunedoara, Mureș superior (județele Harghita și Mureș) și afluenții săi din județele Harghita, Mureș, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad, Bega Veche, Bega — bazin superior și afluenți, Timiș — bazin superior și afluenți, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera — județele Caraș Severin și Timiș, Cerna (județele Gorj și Caraș-Severin), Desnățui (județele Mehedinți și Dolj), Jiu superior și mijlociu și afluenții săi din județele Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Dolj, Olt superior și mijlociu și afluenții săi din județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeș, Dolj și Olt, Călmățui (județele Olt și Teleorman), Vedea și afluenții săi din județele Argeș, Olt și Teleorman, Argeș superior și afluenții săi din județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov, Ialomița superioară, Prahova (județele Dâmbovița și Prahova), Buzău — bazin superior și afluenți (județele Brașov, Covasna și Buzău), Râmnicu Sărat, Putna — bazin superior și afluenți (județele Buzău și Vrancea), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău) și râurile din Dobrogea (județele Constanța și Tulcea).

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 15°C 9°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 10°C 10°C
CRAIOVA 13°C 14°C
BRASOV 8°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Februarie 2019, 08:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI