Vijeliile și grindina au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Este Cod galben de vânt în Dobrogea şi estul Munteniei. Ninsori însemnate cantitativ în mai multe regiuni

2 aprilie 2022, 11:07

În comuna dâmbovițeană Băleni, un cunoscut bazin legumicol, o vijelie cumplită a măturat totul în cale, și a distrus solariile în care se pregăteau culturile de primăvară. Urgia a durat zeci de minute, iar localnicii spun că nu au mai pomenit o astfel de furtună.

Un solar de 50 de metri, construit profesional, costă și 10.000 de euro, iar cei mai mulți agricultori nu au asigurări.

Prăpăd a fost și într-o comună din Galați unde două solarii cu o suprafață totala de 6400 de metri pătrați au fost distruse. Agricultorii spun că toată cultura de ardei de primăvară a fost compromisă, iar acum se văd nevoiți să o ia de la capăt.

Dacă în sudul țării vântul a făcut ravagii, la Iași a fost furtună cu descărcări electrice și grindină. Pompierii au intervenit de urgență după ce un copac a căzut pe carosabil pe bulevardul Carol I, iar un autoturism a fost avariat.

Probleme au fost și în comuna Valea Lupului, unde gheața a acoperit curţile locuitorilor.

În schimb, în stațiunea Rânca din Gorj, vremea nu ține cont de anotimp. Deși suntem în mijlocul primăverii, aici a nins ca în toiul iernii, iar utilajele pentru deszăpezire au acționat ore în șir pentru ca drumul ce duce spre zona montană să nu pună probleme turiștilor.

Cod galben de vânt în Dobrogea şi estul Munteniei. Ninsori însemnate cantitativ în mai multe regiuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului pe parcursul întregii zile, zonele afectate fiind Dobrogea şi estul Munteniei.

Temporar, vântul va avea intensificări cu rafale de 55…65 km/h şi izolat peste 70…75 km/h.

Totodată, a fost emis un Cod galben de ninsori însemnate cantitativ valabil de duminică până luni în Carpaţii Orientali şi Occidentali precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ.

În intervalul 3 aprilie, ora 3:00 – 4 aprilie, ora 3:00, în aceste zone se va depune strat de zăpadă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Weekend cu ninsori și vânt în cea mai mare parte a țării