Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 34 de judeţe. Avertizarea este valabilă până duminică noaptea

ANM a emis, vineri, o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara. Vineri la ora 12.00, 34 de judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei şi nordul Munteniei intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până sâmbătă noapte.

21 Iunie 2019, 11:22 (actualizat 21 Iunie 2019, 11:24) |
Informare meteo ANM

ANM anunţă că de vineri de la ora 10.35 până duminică la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul şi estul ţării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila şi Tulcea intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei şi al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp.

Avertizarea cod galben este valabilă până sâmbătă la ora 3.00.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C -3°C
IASI -4°C -3°C
CLUJ -8°C -8°C
CONSTANTA 1°C -3°C
CRAIOVA -1°C -2°C
BRASOV -6°C -8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI