Coaliţia antijihadistă condusă de SUA suspendă asistarea trupelor irakiene. Parlamentul irakian cere oficial guvernului retragerea trupelor străine

Coaliţia internaţională condusă de SUA a anunţat, duminică, suspendarea activităţilor de sprijin şi instrucţie pentru trupele irakiene, pentru a se concentra astfel pe protejarea bazelor din Irak unde se află personalul acestei coaliţii. Aceste baze au fost frecvent atacate în ultima vreme şi sunt potenţiale ţinte ale unor represalii după uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani. Iar parlamentul irakian a votat, duminică, o rezoluţie prin care cere guvernului de la Bagdad să pună capăt prezenţei trupelor străine în Irak şi să ia măsuri pentru ca aceste trupe să nu mai folosească în nicio circumstanţă teritoriul, apele şi spaţiul aerian ale Irakului, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

05 Ianuarie 2020, 17:03 (actualizat 05 Ianuarie 2020, 17:28) |
Irak

''Prioritatea noastră este protejarea personalului coaliţiei angajat în lupta împotriva Statului Islamic. Atacurile repetate cu rachete în ultimele luni de către elemente ale Kata'ib Hezbollah au provocat moartea unor membri ai forţelor irakiene de securitate şi civili americani'', explică într-un comunicat coaliţia pe care SUA o conduce împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

''Prin urmare, acum ne axăm pe protejarea bazelor irakiene care găzduiesc trupe ale coaliţiei. Aceasta ne limitează capacitatea de a desfăşura antrenamente cu partenerii (irakieni) şi de a sprijini operaţiunile lor împotriva Statului Islamic, astfel că am suspendat aceste activităţi, până la o reevaluare a situaţiei'', se mai precizează în acelaşi text.

Anunţul privind suspendarea acestei asistenţe a venit în timp ce parlamentul irakian a dezbătut, într-o şedinţă extraordinară, o rezoluţie prin care a solicitat guvernului retragerea tuturor trupelor străine din Irak.

Rezoluţia solicită guvernului ''să revoce cererea de asistenţă din partea coaliţiei împotriva Statului Islamic ca urmare a încheierii operaţiunilor militare în Irak şi obţinerii victoriei''.

''Guvernul irakian trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt prezenţei oricăror trupe străine în Irak şi să le interzică folosirea teritoriului, spaţiului aerian şi apelor, indiferent de motiv'', se mai menţionează în text.

Spre deosebire de textele de lege, rezoluţiile votate de parlamentul irakian nu sunt obligatorii pentru guvern, însă premierul Adel Abdul Mahdi s-a pronunţat el însuşi, într-un discurs susţinut în faţa parlamentului, pentru retragerea trupelor străine din ţara sa, după ce a acuzat Statele Unite că au încălcat suveranitatea Irakului prin raidul aerian în urma căruia a fost ucis vineri la Bagdad generalul iranian Qassem Soleimani.

Premierul irakian a vorbit despre ''trupele străine'', fără să le menţioneze în mod specific pe cele americane, dând astfel de înţeles că s-a referit la retragerea tuturor trupelor trimise de state membre ale coaliţiei antijihadiste conduse de SUA.

În aceeaşi zi, Ministerul de Externe irakian l-a convocat pe ambasadorul SUA pentru a-i transmite acestuia un protest faţă de ''încălcarea suveranităţii'' Irakului, în urma raidului aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani.

Iranul a promis, vineri, că va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, al cărui convoi a fost vineri ţinta unei drone americane pe aeroportul din capitala Bagdad.

Potrivit responsabililor americani şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să prevină noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind atacul cu rachete în urma căruia un subcontractor american a fost ucis într-o bază irakiană din oraşul Kirkuk.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 18°C
IASI 11°C 15°C
CLUJ 11°C 12°C
CONSTANTA 7°C 11°C
CRAIOVA 15°C 17°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI