Alunecarea de teren care le amenință de doi ani casele locuitorilor din Cumpăna nu poate fi oprită fără o nouă expertiză. Oamenii evacuați nu știu când se vor putea întoarce în locuințele lor. Ploile din ultima perioadă au declanșat o nouă prăbușire a versantului. Autoritățile consolidează doar partea inferioară a malului pentru a nu bloca navigația pe Canalul Dunăre - Marea Neagră.
Așa arată malul de pământ care tot alunecă în comuna constănțeană Cumpăna.
Se află pe o parte a canalului Dunăre Marea Neagră. Ploile din ultimele săptămâni au accelerat instabilitatea terenului, iar pericolul este tot mai mare.
De la râpă până la prima casă au mai rămas doar cinci metri. Tot apar crăpături şi oricând poate avea loc o nouă alunecare. Fatală.
În acest moment, lucrările se desfășoară la baza taluzului, pe marginea canalului Dunăre - Marea Neagră, pentru ca pământul să nu ajungă în apă. Pentru că nu se intervine și la partea superioară, bucăți din taluz continuă să o ia la vale și se apropie în acest fel de case.
Mai trebuie făcută însă o expertiză și abia apoi se va putea interveni pe tot versantul.
Malul de pământ de pe marginea Canalului Dunăre - Marea Neagră a început să o ia la vale în urmă cu mai bine de doi ani.
În vara lui 2019, opt familii, care au casele în acea zonă, au fost evacuate.