CNSU a adoptat hotărârea prin care se redeschid restaurantele și activitățile culturale în interior, în anumite condiții. A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

27 august 2020, 23:58

Cele mai importante prevederi ale Hotărârii adoptate de CNSU sunt:

Redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;

– Limitarea la nivel național a programului de funcționare a teraselor între orele 06.00-24.00;

– Creșterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis;

– Desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

Se menține măsura privind suspendarea activității cluburilor, discotecilor și a barurilor în interiorul clădirilor.

– Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, fără a depăși 50 % din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

– Actualizarea listei țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat.

Premierul Ludovic Orban anunțase deja, înaintea ședinței de guvern de joi , că guvernul va adopta decizia de redeschidere a restaurantelor, teatrelor și cinematografelor de la 1 septembrie, iar ulterior aceasta va fi transpusă în hotărâre de guvern.

Premierul a făcut apel la responsabilitatea tuturor instituțiilor, agenților economici care își vor relua activitățile pentru asigurarea respectării regulilor, astfel încât să nu existe o creștere a numărului de infectări.

De asemenea, CNSU a actualizat lista țărilor și a zonelor cu risc epidemiologic ridicat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite