CNSU a abilitat Ministerul Sănătăţii să elaboreze metodologia de administrare a testelor rapide în şcoli

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, joi, printr-o hotărâre, abilitarea Ministerului Sănătăţii în vederea elaborării metodologiei de administrare în unităţile de învăţământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă.

11 Noiembrie 2021, 21:40 (actualizat 11 Noiembrie 2021, 21:44) |
Elevii simptomatici vor fi verificaţi cu teste rapide

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara luni că primele teste rapide COVID-19 cu probă de salivă, destinate testării elevilor, ar urma să ajungă în şcoli în a doua parte a săptămânii viitoare.

El preciza că, până atunci, Ministerul Educaţiei a solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin în elaborarea unei proceduri pentru administrarea acestor teste.

"Chiar dacă sunt proceduri simple de administrare a acestor teste, am văzut în ţările occidentale - şi apropo, testele din lotul 1 sunt teste utilizate în Germania, în Franţa şi în Portugalia - am văzut că ele pot fi chiar autoadministrate de elevi şi chiar de către elevi cu vârsta mică. Însă acest lucru trebuie să se facă sub supravegherea unui adult, acel adult trebuie să beneficieze de un instructaj minim şi e vorba de adulţi care sunt în şcoli. Fac apel încă o dată la colegi să aibă disponibilitate pentru a vedea aceste instrucţiuni. Atunci când ele vor fi disponibile din partea Ministerului Sănătăţii, Ministerul Educaţiei le va transmite, în aşa fel încât săptămâna viitoare, când vor veni testele, să ştim exact de câte ori pe săptămână, de două ori pe săptămână foarte probabil, şi cum vor trebui administrate", explica ministrul.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI