CNPP: Aproape 1,15 milioane de pensionari au primit indemnizaţie socială în iunie 2022

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.148.130 în luna iunie 2022, cu 1.800 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

03 Iulie 2022, 10:18 (actualizat 03 Iulie 2022, 10:27) Știrile TVR |
Bani pentru pensionari

Dintre aceştia, 1.023.476 erau pensionari din sistemul public, iar 124.654 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 372 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 431 lei), Maramureş (426 lei) şi Cluj (414 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti - respectiv 48.101 şi în judeţele Suceava (41.295 pensionari), Dolj (37.684) şi Iaşi (36.552).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 270 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (388 lei) şi Gorj (352 lei) şi în sectorul 2 din Bucureşti (336 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.565 persoane), urmat de Dolj (8.127) şi Botoşani (8.043).

 

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 37°C 28°C
IASI 30°C 22°C
CLUJ 26°C 23°C
CONSTANTA 31°C 29°C
CRAIOVA 32°C 26°C
BRASOV 28°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI