A doua tranșă de vaccin Moderna a sosit în țară. Dozele sunt depozitate la Centrul Național de Stocare și apoi distribuite în centrele regionale de vaccinare

Stocul dozelor de vaccin anti-covid 19 a crescut astăzi cu o nouă tranșă de doze Moderna. Dar, după angajații din domeniile esenţiale, şi bolnavii cronici mai au de așteptat până la prima doză de vaccinare. Cu un deficit de ser, autoritățile au luat decizia să reprogrameze, de astăzi, toate persoanele sub 65 de ani care erau deja înscrise pentru vaccinare.

30 Ianuarie 2021, 08:12 (actualizat 30 Ianuarie 2021, 21:00) |
A sosit a doua tranșă a vaccinului Moderna
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Cele 21.600 de doze cu ser de la Moderna au intrat în Romania la ora 8 dimineața prin vama Nădlac, de unde au pornit spre București.

De la Institutul Cantacuzino o parte dintre dozele cu ser de la Moderna va ajunge în toate cele 6 centre de distribuție a vaccinului din țară, astfel încât de luni, 1 februarie să poată începe imunizarea și cu acest ser.

Vaccinul Moderna se administrează tot în două doze, însă rapelul se face la 28 de zile.

Dar compania farmaceutică a anunțat că România va primi la începutul lunii februarie cu 10 mii de doze mai puțin. O situație care face și mai grea respectarea programărilor la vaccinare, mai ales că autoritățile au decis reprogramarea persoanele sub 65 de ani. Vorbim de aproape 67 de mii de români, unii bolnavi cronici, care vor trebuie să aștepte alte 17 zile prima doză.

Reprogramările nu-i afectează și pe cei care au primit deja prima doză de ser. Însă până la mijlocul lunii februarie vor fi vaccinați doar bătrânii de peste 65 de ani, cei dializați, imobilizați și cei fără adăpost. Până acum, s-au vaccinat aproape 673 de mii de români, peste 101 mii cu ambele doze.

____________________________________________________________

"Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale şi de vaccinare", conform unui comunicat al CNCAV.

Centrul Naţional de Stocare de la Cantacuzino este "complet autorizat şi avizat" de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, autoritatea naţională cu competenţă în domeniul medicamentului de uz uman, precizează sursa citată.

"Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară 'Cantacuzino' poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în 'lanţul rece' (care necesită manipulare la temperaturi scăzute)", se menţionează în comunicat.

CNCAV reaminteşte că recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Se menţionează totodată că eficacitatea celor două vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană este aproximativ aceeaşi.

"Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager", precizează CNCAV.

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 18°C
IASI 15°C 16°C
CLUJ 13°C 16°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 14°C 16°C
BRASOV 11°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI