Cluj: Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), prima din țară în Metarankingul Universitar

Universitatea Babeș-Bolyai
Universitatea Babeș-Bolyai
23 noiembrie 2020, 10:51

„Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca (UBB) ocupă, pentru al cincilea an consecutiv, prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar-2020, dat publicităţii de Asociaţia Ad Astra a Cercetătorilor din România (https://ad-astra.ro/), care stabileşte ierarhia universităţilor din România în funcţie de performanţele academice din rankingurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de UBB.

Conform sursei citate, doar 28 de universităţi publice dintre cele 97 de universităţi din România sunt vizibile pe plan internaţional, iar numărul acestora este în scădere faţă de anul 2019, când erau 30.

„Universităţile din România ocupă diverse poziţii în rankingurile academice internaţionale ale universităţilor. Existând unele fluctuaţii de la ranking la ranking, Metarankingul Universitar este necesar pentru a arăta concluzia mai stabilă derivată din agregarea acestor rankinguri individuale. Sigur că mă bucur că UBB ocupă prima poziţie în ţară, iată, în al cincilea an consecutiv! Şi felicit comunitatea noastră academică! Dar să nu ne amăgim nici noi, nici celelalte universităţi incluse în Metarankingul Universitar. Dacă nu se implementează rapid în ţară politici academice care să susţină competitivitatea academică, universităţile româneşti vor regresa inevitabil şi se vor întâlni în cel mai bun caz în zona mediocrităţii, cu impact negativ pentru competitivitatea ţării şi bunăstarea oamenilor”, declară, potrivit comunicatului, rectorul UBB, Daniel David.

Metarankingul Universitar a fost iniţiat în anul 2016 de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi a fost continuat apoi de Asociaţia Ad Astra a Cercetătorilor din România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite