Cluj: Un ONG își propune să organizeze o școală de vară pentru elevii care nu au avut acces la învățământul online în perioada stării de urgență

1 iulie 2020, 08:06

Fundația Noi Orizonturi își propune să ajute cei 250 de elevi din cinci comune clujene. Este vorba despre organizarea unei școali de vară, care ar urma să înceapă în luna august și care ajută copiii să-și dezvolte competențele de citit, scris și matematică. P

entru această inițiativă e nevoie însă de 250 de cărți din care elevii vor studia, iar fondurile sunt strânse în campania ”Nu lăsa pe nimeni în urmă”. Cărțile pot fi donate în mai multe librării din Cluj-Napoca până în data de 31 iulie

Școala de vară organizată de fundație oferă activități atractive pentru copii, de la citit și scris până la jocuri și meșterit. Este o oportunitate pentru elevii care nu au ocazia să plece cu părinții în vacanță. Astfel, există riscul ca ei să nu învețe nimic nou în timpul verii.

Studiile arată că elevii care nu fac niciun fel de activitate în cele trei luni de vacanță pot regresa până la 4-5 luni, iar în septembrie se întorc la nivelul pe care îl aveau în luna februarie din anul școlar precedent. La acest lucru se adaugă și perioada pandemiei, în care nu toți copiii au avut acces la cursurile online.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite