Cluj: spații inundate după spargerea unei conducte de apă, case și mașini afectate

26 decembrie 2020, 12:23

Prima solicitare pentru intervenția pompierilor a venit în jurul orei 21.30, iar în momentul sosirii pompierilor la fața locului, apa inundase carosabilul străzilor Mamaia și Dragalina, precum și un parcaj subteran, în care se aflau parcate 5 autoturisme, trei case de locuit, patru spații tehnologice din subsolul a patru blocuri de locuințe, un garaj și un beci.

O echipă a furnizorului de utilități a reușit să oprească deversarea apei, la scurt timp după sosirea la fața locului.

Echipajele de pompieri au intervenit, pe parcursul întregii nopți, cu două autospeciale, două motopompe remorcabile și patru motopompe transportabile pentru a evacua apa din spațiile inundate, astfel încât au fost eliberate de apă până la primele ore ale dimineții. Intervenția pompierilor a fost sprijinită de două autocisterne, dotate cu motopompe, ale furnizorului de utilități. De asemenea, o echipă a furnizorului de utilități desfășoară lucrări pentru reparația magistralei și reluarea furnizării de apă potabilă în zonă.

Cele mai însemnate pagube au fost înregistrate în parcajul subteran, în care au fost inundate în totalitate cinci autoturisme. Au mai fost distruse bunuri din trei case de locuit, în care apa a avut adâncimea de cca 15 cm.

Se lucrează intens pentru ca țeava spartă să fie schimbată, iar strada reasfaltată. În acest moment nu se poate circula pe strada respectivă.

Reprezentanții companiei de apă spun că locuitorii din zona nu au rămas fără apă potabilă. Nu se știu deocamdată cauzele acestui incident, urmează să se stabilească ce s-a întâmplat. Conducta care s-a spart este din fontă, aseară presiunea apei nu era foarte mare, așa că încă nu se știe ce s-a întâmplat de fapt. Muncitorii speră ca până mâine să finalizeze înlocuirea conductei.

O familie din această zonă a fost grav afectată de inundații. Oamenii nu au reușit să mai salveze nimic din casă. Însă autoritățile le-au promis o locuința temporară. Cel mai probabil vor primi și sprijin pentru a-și reface casa.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite