CLUJ-NAPOCA O fetiță de trei ani a fost chemată în instanță pentru evacuarea unei locuințe. Protest în fața primăriei

Copil chemat în instanță
Copil chemat în instanță
1 septembrie 2021, 19:03

ENIKO VINCZE, activist: „Este o citație de la Judecătoria Municipiului Cluj Napoca, emisă în 9 iulie către Stanciu Emilia Lara, de 3 ani, direct, personal, deci nu prin tutore sau părinte. Este chemată în instanță. E vorba de acest drept încălcat, de a nu fi târâtă în instanțe, ca minoră”.

Oamenii care au venit să protesteze în fața Primăriei Cluj Napoca susțin că autoritățile au făcut un abuz atunci când au citat în instanță, direct, o fetiță de trei ani, fără să apeleze la părinți.

DARIUS SZABO, tatăl fetiței: M-au chemat pe mine și pe fetiță în instanță, pentru locuința abuzivă unde am intrat. Ea era nou născut și stăteam într-o baracă, unde stăteau șobolani și într-o dimineață, când m-am dus la serviciu, am găsit în pat lângă ea un șobolan.

Acum, familia fetiței s-a mutat în Cluj-Napoca, unde stă cu chirie. Însă părinții tot au fost nevoiți să meargă la tribunal. Protestatarii au pus în fața primăriei mai multe perechi de încălțăminte pentru copii.

FLORIN STANCU, bunicul fetiției: Încălțămintea simbolizează marea majoritate a copiilor care locuiesc în zona Pata Rât-ului. Și aici vorbim de o mie, o mie și ceva de copii care sunt marginalizați. Pe lângă toate astea, nu le este luată în considerare absolut nimic cu privire la o locuință socială.

De partea cealaltă, reprezentanții primăriei spun că nu au făcut altceva decât să respecte procedurile.

IULIA PERȘA, purtător  de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca: „Locuia într-o locuință închiriată de la Primărie, însă între timp ocupă abuziv o altă locuință. Acesta este obiectul acțiunii în instanță. Dânsul, împreună cu fiica sa, au părăsit locuința inițială, închiriată, ocupând ilegal o altă locuință. Citația care a fost formulată pentru fiica dânsului este doar o formalitate a instanței, deoarece fetița are un reprezentant legal care poate să o reprezinte în instanță”.

ROXANA CORDA MĂRINCEAN, avocat: “Potrivit articolului 43 din Codul Civil, minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu au capacitate de exerciţiu. Prin urmare, minorii nu pot să fie chemaţi în instanţă în nume propriu, decât prin reprezentant legal. În caz contrar, se poate invoca excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu”.

Pârâților li se cere și plata chiriei în perioada în care au locuit în casa modulară din Pata Rât.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite