CLUJ-NAPOCA Bilete la Festivalurile Untold și Neversea și tichete de cumpărături pentru donatorii de sânge

Peste o sută de oameni au donat azi sânge în centrul municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei campanii susținute de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea. Clujenii au răspuns apelului și s-au așezat la coadă de la 4 dimineață. Donatorii sunt răsplătiți cu abonamente la unul dintre cele două festivaluri și tichete de cumpărături.

14 Mai 2022, 15:16 (actualizat 14 Mai 2022, 15:21) Știrile TVR |

Zeci de clujeni s-au așezat la rând încă din zori. Unii sunt donatori veterani, alții au venit pentru prima oară. Pe lângă motivația de a salva vieți, oamenii s-au bucurat și de răsplată - bilete de acces la Untold sau Neversea și vouchere de cumpărături în valoare de 100 de lei.

Campania devenită deja tradiție în Cluj a ajuns la ediția a opta, peste 18 mii de oameni s-au mobilizat și au ajuns atât la caravana mobilă, cât și la centrele de transfuzii. Anul trecut, voluntarii au donat peste 1.200 de litri de sânge, salvând astfel mai mult de 3.600 de bolnavi. Cine nu ajunge în acest weekend să doneze sânge o poate face la centrele de transfuzii. Aici vor primi o reducere la abonamente.

Sângele donat va ajunge la spitalele clujene, dar la cerere poate fi trimis și în țară, acolo unde este nevoie.

Cei care vor să salveze o viață cu un mic gest mai pot dona sânge și mâine, între orele 8-14. Caravana continuă până pe 3 iulie și va ajunge în marile orașe din țară.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 29°C
IASI 28°C 22°C
CLUJ 25°C 21°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 28°C 27°C
BRASOV 25°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI