CLUJ-NAPOCA | Dezastru pe strada Edgar Quinet. Lucrările la un bloc nou au dus la surparea unei porțiuni de stradă

5 mai 2021, 10:14

La mijlocul lunii trecute, o porțiune de pe strada Edgar Quinet a luat-o pur și simplu la vale. La doi pași de asfaltul prăbușit, pe un teren viran se făceau săptături pentru fundația unui bloc de locuințe. Lucrările au fost imediat sistate, iar o echipă a Inspectoratului de Stat în Construcții a venit de urgență la fața locului.

Într-un răspuns la solicitarea TVR Cluj, conducerea Inspectoratului Județean în Construcții Cluj a precizat că personalul cu atribuții de control din cadrul a efectuat un control în etapa de execuție la obiectivul situat la adresa Strada Edgar Quinet numărul 18.

S-a dispus oprirea lucrărilor, punerea în siguranță de urgență de zonei și efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea respectării cerinței de rezistență și stabilitate a amplasamentului, precum și a obiectivelor învecinate. Totodată, executantul lucrărilor a fost sancționat cu amendă în cuantum de 20.000 de lei.

Contactat telefonic, constructorul nu a dorit să comenteze situația. Între timp, la fața locului, oamenii din zonă așteaptă cu nerăbdare remedierea situației. De partea cealaltă, beneficiarul lucrării spune că de-abia așteaptă reînceperea construcției.

În urma unei expertize, s-au stabilit două cauze care au dus la prăbușirea asfaltului. Pe terenul de lângă strada surpată urmează să se ridice o clădire de locuințe.

Proiectul a fost avizat de Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în anul 2019 și presupune ridicarea unui bloc cu subsol, parter și trei etaje.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite