Cluj: Două noi containere pentru trierea micilor pacienți bolnavi de COVID

10 decembrie 2020, 10:48

Spitalul de Pediatrie din Cluj-Napoca a devenit unitate medicală hibrid, cu patru locuri la terapie intensivă pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. În acest moment, doar un loc este ocupat de un copil infectat cu SARS-CoV-2.

Pentru ca pacienții suspectați de infectare să nu între în contact cu ceilalți s-au adus două containere pentru triaj epidemiologic.

Valoarea unui astfel de container ajunge la 10 mii de euro.

Achiziția a fost posibilă cu ajutorul Administrației Naționale pentru Rezerve de Stat și Probleme Speciale.

Containerele au încălzire, iluminare naturală și artificială, sunt cuplate la curent electric și, în mod normal, pot găzdui patru persoane. Însă, având în vedere că vorbim de pacienți suspectați de infectare cu noul coronavirus, într-un container este permisă prezența unui singur bolnav.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite