Cluj: Andre Rieu va susţine patru concerte la BT Arena, în patru zile consecutive, record al său

Andre Rieu
Andre Rieu
7 decembrie 2022, 13:46

„Andre Rieu stabileşte un nou record. Patru concerte consecutive pe scena BT-Arena din Cluj-Napoca. Artistul concertează alături de orchestra sa pe 1, 2, 3 şi 4 martie 2023. Concertele maestrului André Rieu în România manifestă o atracţie deosebită pentru publicul din ţara noastră şi atrag, de asemenea, turişti veniţi din toate colţurile lumii. La numai o lună de zile de la punerea biletelor în vânzare pentru cea de-a treia reprezentaţie a concertului din Cluj, celebrul artist stabileşte un nou record pe piaţa concertelor din ţara noastră şi anunţă că va susţine 4 concerte consecutive, ultima reprezentaţie fiind programată chiar de Ziua Mărţişorului”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de organizatori.

Astfel, André Rieu însoţit de cei 60 de muzicieni ai orchestrei Johann Strauss Orchestra va urca pe scena din inima Ardealului pentru a le dărui tuturor românilor un mărţişor muzical de neuitat.

Biletele vor fi disponibile începând de joi, 8 decembrie, ora 11.00 şi vor putea fi achiziţionate exclusiv din reţeaua Eventim.ro.

„Concertele romantice şi vesele ale lui André Rieu includ piese clasice emoţionante, valsuri, muzică de film şi operă, dar şi melodii pop, interpretate alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra. Pe muzica lui André Rieu mii de spectatori prezenţi pe stadioane au vibrat şi s-au legănat pe valsul lui Dmitri Shostakovich, pe durata pauzelor mai multor meciuri de fotbal jucate în Liga Campionilor, iar turneele sale mondiale ajung la peste jumătate de milion de oameni în fiecare an”, se arată în comunicatul menţionat.

În 2015, artistul a susţinut 7 concerte sold-out, în Piaţa Constituţiei din Capitală, loc numit de artist ca fiind ‘Centrul Universului’. Atunci, celebrul violonist a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori veniţi din toată ţara şi nu numai. André Rieu a scris o pagină inportantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat „cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015”.

„Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină din partea marelui artist. A fost alături de suferinţa românilor în urma tragediei din Clubul Colectiv, şi a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce avea mai de preţ: MUZICA. DVD-ul concertului ‘Live in Bucharest’ a adunat din vânzări 150.000 de euro, bani pe care i-a donat în totalitate victimelor. Au urmat alte două concerte sold-out în 2016, în aceeaşi locaţie, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puţin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele”, se mai menţionează în comunicatul organizatorilor.

 

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite