Comentarii online, amendate de Poliția Locală. APADOR-CH a reacționat

14 aprilie 2020, 12:31

Prima victima a politistilor locali din Floresti a fost autoarea unei postări publicate acum trei săptămâni. Femeia scria că autoritățile locale nu au făcut o evidență a persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, pentru a le ajuta în perioada stării de urgență. Pentru criticile aduse, Poliția Locală a amendat-o cu 1000 de lei, cu mențiunea că a adresat expresii jignitoare primarului, a lezat demnitatea acestuia şi a indus publicul în eroare.

Poliția Locală sustine ca a emis amenzile in baza legii care prevede că este contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare. Insa Asociația APADOR -CH a cerut ministrului de Interne o anchetă pentru că postarea Iuliei Ungureanu nu conține cuvinte jignitoare la adresa primarului. De cealaltă parte, edilul sustine că a făcut mai multe plângeri penale pe numele femeii.

De altfel, tanara nu este singura sanctionata pentru comentarii, in mediul virtual, la adresa primarului.

Toti cei amendati de politistii locali din Floresti spun ca vor contesta sanctiunile in instanta.

Reprezentanții APADOR-CH spun că acest act normativ se aplică de obicei scandalagiilor.

Asociația i-a adresat o solicitare ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, cerându-i să dispună o anchetă internă în acest caz.

De la instituirea stării de urgență, polițiștii locali au trecut din subordinea primăriilor în cea a Ministerului Afacerilor Interne.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite