Cluj: Ecologiști internaționali au prezentat alternative pentru exploatarea de la Roșia Montană

19 martie 2018, 09:26

Mariana Gomez Soto reprezintă rețeaua internațională „Da pentru Viață, Nu Petru minerit„. Trăiește în Columbia, unde 200 de proiecte de exploatare a aurului așteaptă să fie aprobate.

La întâlnire au participat reprezentanții campaniei Salvați Roșia Montană și locuitorii comunei din Alba unde a început controversatul proiect de extragere a aurului.

În acest moment, lucrările sunt suspendate, iar între statul român și Gabriel Resources există un proces de arbitraj internațional. Compania canadiană cere statului român despăgubiri de peste patru miliarde de lei drept compensații pentru pierderile pe care susține că le-a suferit în urma nedemarării proiectului exploatării aurifere. Firma nu a obținut avizul  de mediu pentru folosirea cianurii în procesul tehnologic.

Ecologista columbiană consideră că există alternative la  promisiunile companiilor.

Acesta este strategia companiilor să spună că oamenii care refuză mineritul refuză dezvoltarea și că vor fi săraci pentru totdeauna. Nu este adevărat! Noi am lucrat cu comunitățile locale pentru a întări economia locală bazată pe potențialul real al zonei, pe produse locale obținute în mod sustenabil din agricultură responsabilă” – Mariana Gomez.

Ecologiștii români susțin că au cerut Executivului să prezinte situația reală a negocierilor dintre România și firma canadiană.

În acest moment cele două părți, statul Român și Gabriel Resources negociază numirea unui nou arbitru. Este o perioadă în care ei ar putea negocia un compromis, perioadă foarte propice pentru înțelegeri în spatele ușilor închise.”  – Roxana Pencea Brădățan, reprezentant Salvați Roșia Montană.

Și UNESCO așteptă un răspuns de la autoritățile române în privința procesului de includere a Roșiei Montane în patrimoniul universal. În toamna anului trecut, fostul premier Mihai Tudose a declarat că România va încerca să retragă dosarul Roşia Montană de la UNESCO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite